ARHIVA B365

Ponta: Facem un proiect comun pentru spitalele regionale Iaşi, Cluj şi Craiova. Finanţarea, prin POR

„Conform documentelor trimise la Comisia Europeană, avem alocaţi, în perioada 2014-2020, din fonduri europene, în jur de 100 de milioane de euro pentru fiecare dintre cele trei spitale regionale pe care noi le-am considerat importante, priorităţi, şi anume Iaşi, Cluj şi Craiova”, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă la Iaşi, unde mai are programate întâlniri cu primarii din judeţ.

„Cu cele 100 de milioane de euro pentru fiecare, repet, în total 300 – 300 şi ceva milioane de euro, depinde şi cum va ieşi licitaţia, vom face un proiect comun, un tip de spital regional, un proiect tip, care, după aceea, sigur, se realizează pe teren, cu sprijinul autorităţii locale, care trebuie să pună la dispoziţie teren, infrastructură şi confinaţare”, a mai spus Ponta, potrivit Mediafax. 

Premierul a precizat că partea de dotare a celor trei unităţi urmează să fie asigurată fie din spitalele care nu vor mai funcţiona, fie din programul pe care România l-a semnat cu Banca Mondială, „un program de 250 de milioane de dolari privind dotarea cu aparatură medicală”.

Victor Ponta a spus că trebuie văzut cât vor costa noile spitale regionale, el precizând că în alte ţări unde s-au făcut spitale noi acestea au costat între 100 şi 120 milioane de euro, inclusiv aparatura medicală.

„Dacă facem noul spital nu înseamnă că toate spitalele actuale rămân. Un spital înseamnă personal, înseamnă cheltuieli şi cu siguranţă o parte din cele vechi se vor închide pentru a muta personalul în noul spital. Nici nu avem atâţia oameni”, a afirmat Victor Ponta.

Totodată, Ponta a anunţat că licitaţia va fi organizată de Ministerul Dezvoltării, deoarece finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR).


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button