Ponta: Există în Codul Penal incriminate toate faptele domnului Băsescu, trebuie doar aplicat

de:
16 oct. 2014
0 Afișari
Ponta: Există în Codul Penal incriminate toate faptele domnului Băsescu, trebuie doar aplicat

„Există în Codul Penal actual prevăzute și incriminate toate faptele domnului Băsescu, trebuie doar aplicat și sunt convins că după 21 decembrie se va aplica”, a afirmat Ponta, potrivit Agerpres.

În context, el a precizat că nu răspunde la acuzațiile aduse de senatorul Valer Marian, menționând totodată că se aștepta la mai multă responsabilitate din partea președintelui Traian Băsescu și a candidatului Alianței Creștin Liberale (ACL) la prezidențiale, Klaus Iohannis, care au preluat afirmațiile parlamentarului.

„Domnul Băsescu și domnul Iohannis au invocat acuzațiile unui coleg senator, domnul Valer Marian, și au zis că n-am răspuns la ele. Am crezut că nu trebuie să răspund, pentru că domnul senator Valer Marian n-a zis doar că sunt ofițer acoperit, lucru care dacă aș fi fost, aș fi fost mândru. A spus și că mi-am omorât tatăl și vreau să știți că tatăl meu a murit în 1992 de cancer, a spus și că sunt homosexual și mulțumesc că deocamdată nu m-au întrebat copiii mei ce înseamnă acest lucru și dacă e adevărat sau nu. A spus foarte multe lucruri de acest gen. Eu înțeleg să nu răspund la aceste lucruri, chiar dacă aceste acuzații sunt preluate tocmai de domnul Băsescu și de domnul Iohannis, cei care ar trebui să aibă mai multă responsabilitate. Înțeleg să încasez, pentru că eu cred că fiecare din cei de aici ați încasat foarte multe lucruri nedrepte (…)”, a spus Ponta.

Candidatul Alianței Electorale PSD-PC-UNPR a mai spus că atacurile venite din partea președintelui Traian Băsescu și a candidatului ACL la prezidențiale, Klaus Iohannis, „nu îl ating”, subliniind că peste circa o lună „o să facem dreptate până la capăt”.

„Eu cred că politica nu-i făcută doar din mizerii și din astfel de oameni, cred că domnul Băsescu și domnul Iohannis nu mă pot atinge cu adevărat și cred că experiența de la Târgu-Jiu și de la Gorj ne-au arătat tuturor că acolo unde suntem loviți cu asemenea arme, de fapt suntem mai puternici, și că de fiecare dată oamenii ne-au votat mai mult și noi am făcut mai multe lucruri bune. Ce spun domnul Băsescu și domnul Iohannis despre familia mea, despre mine, eu cred că mă uit în jurul mesei și știu că toți au pățit, la nivelul lor, ce am pățit și eu la nivel național și și-au văzut de treabă, au fost votați, și-au făcut treaba și cred că acesta e singurul lucru care rămâne, mai ales că mai sunt 32 de zile și cred că o să facem dreptate până la capăt”, a mai afirmat acesta.

Totodată, Victor Ponta a declarat că a făcut și va face până la 16 noiembrie o campanie curată, în care va vorbi despre proiectele sale pentru România.

Cookies