Ponor, după locul 7 la bârnă: Mi-am dorit prea mult, mi s-a rupt sufletul şi am plâns toată noaptea

„15 august… A fost o zi extrem de grea şi tensionată pentru mine. De ce? Credeţi că mie mi-a fost uşor sau îmi este uşor? Sunt ani de muncă în spate, nivelul a crescut, gimnastica nu mai e ce era înainte. Acum, ori câştigi cu acrobatică foarte dificilă ori cu artistică făcută perfect. Eu am încercat să le combin şi am greşit, pentru că presiunea a fost extrem de mare. Fiind singura gimnastă din România, trebuia să mulţumesc într-un fel sau altul pe toată lumea chiar dacă nu mai aveam nimic de dovedit, poate doar mie să-mi dovedesc că încă mai pot (…). Deci, da, pot, pentru că vreau„, a scris Ponor într-un mesaj foarte lung postat pe Facebook.

La fel ca imediat după încheierea finalei de luni seară, Cătălina Ponor a repetat că a simţit „comentarii şi unde negative” că nu merita să fie la Olimpiadă.

„Aş zice chiar că m-am simţit mai în formă decât la 16 ani. Şi aş fi putut fi dacă nu simţeam o mână care voia să mă dea jos de pe aparat, toate comentariile şi undele negative că nu meritam să fiu la Olimpiadă. Mi-am dorit prea mult, mi s-a rupt sufletul, am plâns toată noaptea şi la un moment dat voiam să mă opresc şi nu puteam. Nu mi-a fost uşor să nu pun la suflet tot ce vedeam sau auzeam în jurul meu, pe reţelele de socializare sau presă şi nu îmi este uşor nici în continuare. Am avut noroc că mi-a dat Dumnezeu un psihic extrem de tare şi am reuşit să stau concentrată atât cât am putut„, a mai scris gimnasta.

Ponor mai spune că a văzut tot ce s-a scris sau spus pe la „spatele” ei, doar că nu a „băgat în seamă”, enumerând că a fost făcută babă, urâtă, scorpie sau fiţoasă.

„Să nu aveţi impresia că nu văd tot ce scrieţi sau tot ce ziceţi pe la spatele meu (aviz cei din jurul meu) doar ca nu am băgat de seamă sau v-am lăsat să vă faceţi nebunia şi să mă bârfiţi. Sătulă fiind de toate răutăţile care au început după Europene am vrut să fie bine, să fie bine pentru mine, pentru România, pentru cei care mi-au fost alături, care au luptat cu mine zi de zi, care m-au încurajat la fiecare pas, care ştiu prin ce am trecut, câte piedici am avut, câte vorbe urâte aruncate în mine fara rost. Babă? Oare la 29 de ani sunt babă, cand sunt „n” gimnaste în lumea asta trecute de 30 de ani? Dar e mai greu de ştiut fiindcă nu toate au rezultate pentru care să le ţină lumea minte. Urâtă? Poate sunt, nu ştiu, nu toată lumea e fotomodel, nici nu am fost şi nici nu sunt un sportiv , să nu pot sta fără unghii false, fără păr vopsit, gene false sau mai ştiu eu ce minunăţii de genul, fiindcă sunt prea concentrată la ce am de făcut. Scorpie? Din păcate, aici am să vă spun cu mâna pe inimă că multă lume după ce mă cunoaşte personal îşi retrage cuvintele, pentru că de foarte multe ori, chiar dacă nu arăt sunt o persoană mai mult decât săritoare, nu port pică, nu port ură, nu îmi doresc ca altul să se lovească sau să păţească ceva„, a scris sportiva în continuare.

Cătălina Ponor continuă: „Fiţoasă? Faptul că am o masca pusă când mă antrenez sau când sunt în concurs dovedeşte cât de mult îmi doresc să fac ceva, dar persoanele frustrate nu vor vedea niciodată adevărata faţă a mea, iar cei care ajung să mă cunoască chiar şi pentru prima oară îmi spun: mă crezi că nu am crezut o secundă că eşti aşa cu bun simţ şi atât de cumsecade ? Şi nu de puţine ori am văzut întrebarea: când a tras Ponor echipa după ea? Păi, ia hai să ne aducem aminte. E adevărat că întotdeauna în spatele meu a mai fost cineva care m-a ajutat, ca de exemplu Monica, Dana, Oana sau Sandra. Începând cu anul 2003 oare cine a făcut parte din echipă până în prezent? Oare rezultatele cele mai bune din 2003 -2004 ale cui au fost? În 2005 cine a reprezentat România şi a venit cu medalie de bronz la Mondiale, când toată echipa era dată afară din lot? Cine a fost lângă fetele din 2006 la Europene ? Cine s-a întors în mai 2007 din pauză de 8 luni, pentru ca în 3 luni să îşi revină pentru Mondiale şi să ajute într-un fel sau altul echipa?„.

Ponor continuă cu istorisirea momentelor în care a fost alături de echipa României şi spune că au fost inclusive momente când şi-a călcat „pe orice principiu”.

„Oare în 2011 cine a revenit după 4 ani şi o intervenţie la inimă tot pentru a ajuta echipa la Tokyo să se califice la Olimpiadă, unde am plecata singură , fără Sandra, cu fete fără experienţă şi mi-am călcat pe orice principiu că veneam dintr-o echipă campioană olimpică şi mi-am asumat din nou un aşa-zis eşec, să ne întoarcem fără medalii de la Mondiale? Şi atunci am reuşit să ajut echipa să vină pe locul 4? Oare cine? Oare în 2012, împreună cu Sandra, cine a condus echipa să vina pe locul I la Europene încercând să dea exemplu celor mici cum să fie unite ca şi echipă ? Oare la Olimpiada unde toată lumea spunea, inclusiv antrenorii, că noi nu vom ieşi pe podium din cauza că Larisa este accidentată, oare cine a tras şi cu dinţii din nou cu Sandra pentru echipă ca sa ieşim în primii 3? Oare acum, după ce nu mai aveam nimic de dovedit, cine a revenit după trei de pauză din nou să încerce să ajute aceasta echipă la care se vedea de la Mondialul din 2014 că ceva nu funcţionează ? După ce m-am operat şi am tras cinci luni cu dinţii de mine, cand antrenorii îmi spuneau că fac, de fapt, fiţe şi că nu vreau să mă duc la recalificări, că nu mă doare nimic, chiar dacă plângeam de durere în sală şi din ianuarie până în ultima săptămană, înainte de primul concurs mi-am tot rupt gamba fiindcă încercam din răsputeri să îmi revin, să ajut echipa la turneul preolimpic. Oare cine a fost nebuna care s-a apucat să facă sărituri direct în concurs la recalificări, încât era să îşi rupă picioarele, numai să mai bage un punct în plus echipei şi să nu ne facem de râs, că ne bate până şi cea mai slabă echipă din concurs? Oare toate astea nu contează? Oare toti aceşti ani e ca şi cum nu am făcut nimic pentru echipă?„, a explicat Ponor.

Ea mai spune că „se pare că mulţi au uitat de câţi ani” este în gimnastică şi au pierdut respectul faţă de un sportiv care şi-a dedicat viaţa unui sport, „sacrificând tot ce înseamnă viaţa unuui om şi să facă mii de români să se simtă mândri”.

„Dar care români? Uneori mă simt mult mai apreciată de străini, de oameni care nu au o picătură de sânge românesc în vene, dar care plâng pentru mine, o dată cu mine şi care şi-au dorit mai mult decât mulţi români ca eu să pot să fac un rezultat şi la această Olimpiadă, dar, pardon de expresie, mulţi au aruncat cu pietre când au aflat că voi concura pentru România la a 3-a a mea Olimpiadă. Pardon, din nou, a 3-a Olimpiadă, să o mai zic o dată. Aaaa , să nu uitam: cică au ieşit şi cinci medalii olimpice! Unii nu mai sunt impresionaţi de acest rezultat fiindcă au fost învăţaţi prost şi îl văd ca pe trecut. Aşa e, a fost acum ceva timp în urmă, dar uitaţi-vă bine, personal eu nu văd ca în viitorul apropiat să mai facă vreo gimnastă un asemenea rezultat! Un sfat: preţuiţi ce aveţi, cât mai aveţi, că va dura ceva până se va mai naşte următoarea tripla campionă olimpică. Unii habar nu au ce înseamnă sportul, dar comentează, alţii nu stiu dedesubturile, dar îşi dau cu părerea şi critică şi sunt unii care stiu, dar tac din gură ca să nu facă rău! Oricum, din toată experienţa asta vreau să le multumesc tuturor celor care au fost lânga mine la fiecare pas: părinţilor în primul rând, care şi-au făcut datoria pe deplin şi m-au susţinut necondiţionat, domnului Lucian Sandu pe care mulţi l-au criticat şi care a avut parte de multe eşecuri alături de o echipă, la care personal nu am văzut dorinţa imensă de a face ceva, cum era generaţia 2004, dar el totuşi a rămas lângă noi, a rămas şi a luptat pentru onoarea lui ca antrenor de 18 ani la lotul naţional, dar care nu are parte de respect din partea tuturor colegilor, pentru onoarea României, a luptat cu speranţa că se poate, dar din păcate nu a avut cu cine„, a mai scris gimnasta de 28 de ani.

Ponor i-a mulţumit şi medicului de la lot, Mihaela Dobranici, care a fost şi ea „criticată fără motiv”, dar şi fizioterapeutului Toma Vasilescu, lui Florin Astefanei, dar şi fanilor care au mers alături de ea şi au susţinut-o indiferent de situaţie.

„Să nu uit de doamna Mariana Bitang şi de domnul Bellu, care mereu m-au încurajat chiar dacă nu au fost în sală şi nu m-au antrenat în ultima perioadă, aşa cum au crezut unii, dar care mi-au trimis mesaje de încurajare fiindca inclusiv ei işi dădeau seama că mă antrenez ca şi singură. De ce spun asta ? Fiindcă o jumătate din antrenori erau antrenori personali şi au preferat să încurajeze numai pe cine au dorit, iar cealaltă jumătate de antrenori erau jumătate cu mine, jumătate cu restul. Trei fete au fost alături de mine şi m-au susţinut, restul şapte într-o altă bisericuţă„, a mai spus Cătălina Ponor.

Ea le-a mulţumit şi celor care nu şi-au dorit să ajungă până la Rio, fiind dacă aceştia nu ar fi existat, susţine ea, nu s-ar fi ambiţionat să muncească.

„O vorbă bună mi-a spus cineva aseară după finale şi am să o ţin minte toată viaţa: Cătălina, capul sus, ştiu că eşti obişnuită să câştigi, dar în viaţă se mai şi pierde. Tu ai avut şansa să fii şi vei rămâne tripla campioană olimpică, alţii vor rămâne doar cu răutatea. Cuvinte care m-au uns pe suflet , care m-au făcut să uit de tot ce s-a întâmplat. Sunt obişnuită să câştig, dar sunt şi om şi orice om greşeşte, nu sunt făcută din metal ca un robot să nu am suflet, sentimente sau să fac totul perfect! Sunt mândră de ce am realizat, chiar dacă nu am reuşit să iau o medalie, oricare ar fi fost ea. Pentru mine, să ajung la 29 de ani, cu 25 ani de carieră, cinci medalii olimpice, la a treia Olimpiadă, e o realizare imensă. Am spus-o şi o mai spun o dată: campionă olimpică sunt deja şi nu o dată, ci de trei ori. Când alţii vor ajunge la asemenea rezultate şi la o asemenea vârstă atunci să comenteze, să bârfească şi poate atunci îşi vor da seama şi ce înseamnă respectful. Cu toate acestea spune vă mulţumesc că mi-aţi citit această scrisoare şi cu mâna pe inimă vă spun că nu renunţ şi tot ce s-a întâmpalt până acum mă face să mă gândesc serios la Tokyo 2020. Ups„, a încheiat mesajul gimnasta tricoloră.

Gimnasta în vârstă de 28 de ani a fost aleasă de FR Gimnastică să reprezinte România la Jo de la Rio, în timp ce Larisa Iordache a făcut deplasarea în calitate de rezervă. România a avut dreptul să înscrie o singură gimnastă în competiţia individuală după ce echipa a ratat calificarea la JO.

La JO din 2004, Cătălina Ponor a câştigat medalia de aur la bârnă, ea având alte patru medalii olimpice în palmares: aur, la sol şi cu echipa (2004), argint la sol (2012) şi bronz cu echipa (2012).

La JO de la Rio, gimnastica feminină românească a bifat o premieră negativă, fiind pentru prima dată în ultimii 40 de ani când nu obţine o medalie olimpică.

Ultimele medalii olimpice tricolore au fost cucerite în 2012, când echipa feminină a obţinut bronzul, Cătălina Ponor a fost vicecampioană olimpică la sol, iar Sandra Izbaşa campioană olimpică la sărituri.