Pompierii bucureșteni aniversează 17 decenii de existenţă. Ce evenimente vor fi organizate

de:
14 aug. 2014
0 Afișari
Pompierii bucureșteni aniversează 17 decenii de existenţă. Ce evenimente vor fi organizate

Evenimentele vor fi organizate după următorul program:

– în zilele de 16 şi 17.08.2014, în intervalul orar 16:00-20:00, expoziţii de tehnică în Parcurile Tineretului, Izvor, Herăstrău, Alexandru Ioan Cuza;
– în perioada 16-18.08.2014, în intervalul orar 10:00-18:00, va avea loc evenimentul „Porţi deschise” în cele 21 de subunităţi operative din cadrul I.S.U. Bucureşti.

În aceste zile, copiii şi părinţii sunt invitaţi să participe la desfăşurarea unor activităţi practice însoţite de prezentarea tehnicii şi echipamentelor de intervenţie specifice.

În cadrul mai multor ateliere de lucru, copiii se pot echipa cu costumele de protecţie ale pompierilor, iar paramedicii îi vor învăța să acorde primul ajutor.

Aceste activităţi au atât caracter de informare a copiilor cu privire la misiunile şi activităţile desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, cât şi rolul de pregătire a unei conduite preventive în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Cookies