BAZAR

Pomana porcului în Sectorul 5 al Capitalei

Parcul Sebastian din Sectorul 5 al Capitalei a fost luat cu asalt de peste 150 de persoane venite să servească din pomana porcului ce a fost pregătită de primarul Marian Vanghelie. Pentru aceşti oameni, edilul local a autorizat sacrificarea unui porc de 120 de kilograme, chiar în incinta parcului, care a fost tranşat în direct, sub privirile celor prezenţi, inclusiv copii.

Cele 150 de porţii cu mâncare pregătite pentru nevoiaşi vor fi „stropite” de administraţia de sector cu 500 de litri de vin.

La eveniment au participat, pe lângă pensionari, şi mai muţi copii însoţiţi de părinţi.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button