Poluarea cu praf a Bucureştiului a atins MAXIMA, sâmbătă seară: depăşiri de 700%

de:
06 ian. 2020
0 afișări
Poluarea cu praf a Bucureştiului a atins MAXIMA, sâmbătă seară: depăşiri de 700%

Rețeaua oficială de măsurare a calității aerului, aflată la Agenția pentru Protecția Mediului București, a înregistrat și ea depășiri, însă mai mici, deoarece nu este funcțională în totalitate, potrivit datelor consultate de HotNews.ro. De exemplu, pentru poluarea cu PM 2,5 a înregistrat date o singură stație din 7, cea de la Lacul Morii, aceasta înregistrând un maxim de 111.37 µg/m³ la ora 23.00, ceea ce înseamnă o depășire de peste 400%. În ceea ce privește poluarea cu PM 10, doar 3 stații au înregistrat valori (Lacul Morii, Șoseaua Mihai Bravu și Universitate) pentru acest indicator, maximul ajungând la 151µg/m³ la Universitate, ceea ce înseamnă o depășire cu 300%.

Octavian Berceanu, consilier general USR, spune că aerul pe care bucureștenii îl respiră este comparabil cu cel din Australia, după incendiile devastatoare din ultimele luni.

„Din cauza particularității stagnării aerului rece la nivelul solului concentrațiile de praf, particule fine și alte elemente toxice pentru organism aflate în suspensie, în aerul pe care-l respirăm, rămân blocate la sol într-un strat compact. Vara poluarea aerului este disipată prin curenții ascendenți calzi, iarna rămâne la 1-4 metri de sol. Statul ne minte prin furnizarea de date trunchiate, iar aceste minciuni cauzează lipsa măsurilor și 26.000 de decese anuale în România. Cei mai afectați sunt copiii care, în București sunt obligați să respire un aer la fel de toxic ca cel rezultat din incendierea pădurilor din Australia. Populația din Sydney și nu numai este în pragul revoltei din cauza lipsei de măsuri din partea guvernului pentru că oriunde încearcă cetățenii să se refugieze respiră același aer mortal, așa cum noi îl respirăm zilnic în București. În capturile de mai jos se văd clar valorile de pe aerlive de la ora 2.00 am comparabile cu valorile oficiale din Sydney. Australia nu emite date false pentru că cei răspunzători merg în pușcărie acolo”, a declarat Berceanu.

Detalii, pe Hotnews. 

Cookies