ESENTIAL
Poliţiştii vor protesta, luni, în faţa sediului MAI din Capitală

Circa 1.000 de poliţişti au anunţat că vor ieşi pe străzi pentru a protesta faţă de ultimele decizii luate de MAI. Oamenii legii sunt nemulţumiţi că le scad veniturile, din cauza faptului că ministrul a decis să le taie norma de hrană, notează Realitatea.net.
Sindicaliştii au anunţat deja două proteste. Primul va avea loc luni în faţa ministerului de resort, între orele 11:30 şi 18:00 . La această manifestaţie sunt aşteptaţi 1.000 de agenţi din judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova şi Teleorman.
Cel de-al doilea protest, programat marţi, în Capitală, va avea loc în Piaţa Revoluţiei.
Sindicaliştii vor ca norma de hrană să le fie returnată până pe 5 iulie.