Poliţiştii locali din Sectorul 2 sunt incompetenţi, corupţi şi rău intenţionaţi, conform primarului Onţanu

de:
25 ian. 2012
0 afișări
Poliţiştii locali din Sectorul 2 sunt incompetenţi, corupţi şi rău intenţionaţi, conform primarului Onţanu

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a ţinut să le spună poliţiştilor locali că mai au mult de lucru până ca instituţia pe care o reprezintă să îşi capete demnitatea de care se bucură conform statutului legal.

În plus, edilul a reproşat oamenilor legii că nu se justifică banii cheltuiţi pentru traininguri şi cursuri de perfecţionare, în condiţiile în care opt din zece procese verbale încheiate, anul trecut, sunt contestate în instanţă din cauza unor greşeli de redactare.

„Legat de pregătirea profesională, nu stăm deloc bine. Mărturie stau procesele pierdute în instanţă datorită modului în care sunt întocmite procesele verbale. Este inadmisibil ca 80% din sancţiunile şi procesele verbale pe mediu şi construcţii să fie contestate în instanţă din cauza unor deficienţe de formă, nu de fond. Avem cazuri de documente redactate cu omisiuni, în mod intenţionat. Ori e vorba de lipsă de pregătire profesională”, a spus răspicat primarul Sectorului 2.

Raiul de la „Europa”: 10 amenzi în 5 minute

Acesta a adăugat că îi bănuieşte pe unii oameni ai legii că iau şpagă pentru a soluţiona favorabil unele litigii cu Primăria Sectorului 2.

„Sunt suspiciuni de colaborare cu alte părţi aflate în litigiu cu primăria. Au fost cazuri, la Ordine Publică, când în loc să facă proces verbal de contravenţie îl cheamă a doua zi să-i dea restul de bani. Astea sunt realităţile, pe fapte nu pe vorbe”, a exemplificat Onţanu care a ţinut să precizeze că intenţionează să îi lase fără serviciu pe toţi cei care „se asociază cu infractorii”.

Edilul Sectorului 2 i-a mai dat ca exemplu negativ pe poliţiştii locali care au dat câte 10 amenzi, în doar cinci minute de control, la Complexul Comercial „Europa”, cunoscut pentru activitatea intensă de evaziune fiscală. „Instanţa a spus: Cum a avut timp agentul de poliţie să întocmească zece procese verbale în numai 5 minute? Nu se poate face, fizic, aşa ceva”, a exemplificat Onţanu.

Poliţiştii puşi să plătească pentru procesele verbale întocmite greşit

Primarul a adăugat că, de-acum încolo, va imputa poliţiştilor locali costurile proceselor pierdute în instanţă din cauza documentelor întocmite greşit. „Veţi suporta toate cheltuielile de judecată pe care instanţa le stabileşte în procesele pe care le pierdeţi pentru probleme de formă. Vi le punem în cârcă! Să înţelegeţi că o să vă angajăm răspunderea să plătiţi pentru ele”, a conchis Onţanu.

La rândul său, directorul general al Poliţiei Locale Sector 2 – Aurel Dobrilă, a spus că va lua măsurile necesare pentru eficientizarea activităţii instituţiei pe care o conduce. „Vom îmbunătăţi planul de lucru pentru acest an şi vă asigur că sfârşitul anului 2012 va găsi Poliţia Locală la nivelul la care a cerut domnul primar pentru că o instituţie cu oameni nepregătiţi nu poate merge prea departe”, a menţionat şeful Poliţiei Locale Sector 2.

Cookies