La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul nopții, polițiștii de la Rutieră, însoțiți de inspectori RAR, au organizat o razie prin București, iar oamenii legii au plecat cu imprimanta mobilă după ei. Este pentru prima dată când oamenii legii au întocmit procesele verbale și prin intermediul Noului sistem de Abateri Rutiere în varianta Mobile, iar documentele au fost tipărite cu ajutorul imprimantelor mobile.
Polițiștii au dat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 34.100 de lei.
Razia din București a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, 13/14 septembrie 2024.
În perioada 13-14 septembrie a.c., pe timpul nopții, polițiștii Brigăzii Rutiere în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate la sistemul de evacuare, anunță Brigada Rutieră București, luni, 16 septembrie, într-un comunicat.
Oamenii legii au ținut să sublinieze elementul de noutate: polițiștii de la Rutieră au întocmit procesele verbale de constatare a contravenției și prin intermediul Noului sistem de Abateri Rutiere în varianta Mobile, iar acestea au fost tipărite cu ajutorul imprimantelor mobile.
Polițiștii și inspectorii RAR au urmărit starea tehnică a autovehiculelor prin verificarea:
În urma controlului, polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere București au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 34.100 de lei, după cum urmează:
Totodată, oamenii legii au reținut 2 permise de conducere, 27 de certificate de înmatriculare, pentru deficiențele tehnice constatate în urma controalelor efectuate de inspectorii RAR (Registrul Auto Român), dar și 4 seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.