Mai mulți agenți de poliție au desfășurat controale în noaptea dintre 10-11 august în zona Centrului Istoric din București. În acest context, polițiștii au realizat activități, în proximitatea mai multor străzi din zona menționată, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
La data de 10 august 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectoarele 3 și 4 Poliție, împreună cu Agenția Națională Antidrog, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul de Ambulanță București – Ilfov, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate și cu sprijinul observatorilor instituției Avocatului Copilului și ai Federației Națională a Părinților Edupart, au acționat pentru depistarea și identificarea minorilor nesupravegheați, precum și a persoanelor fără adăpost, prevenirea și combaterea fenomenului criminogen și al consumului de substanțe cu efect psihoactiv în zona Centrului Istoric din Municipiul București, se arată într-un comunicat.
În acest context, între orele 23.00 – 03.00, polițiștii Secțiilor 10 – 13 Poliție, precum și ai Secțiilor 14 și 16 Poliție au realizat activități, în apropierea mai multor străzi din zona centrală a Capitalei, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În urma acțiunilor realizate, au fost legitimate 88 de persoane, iar 24 au fost conduse la sediul subunității.
În acest context, au fost date trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.800 de lei și a fost constatată o infracțiune privind traficul și consumul ilicit de droguri, se mai arată în comunicatul Poliției Capitalei.
Acțiunile desfășurate au dus la:
Specialiștii Agenției Naționale Antidrog au consiliat mai mulți tineri:
În cadrul acțiunii, specialiștii Agentiei Nationale Antidrog au consiliat tinerii cu privire la reducerea consecințelor negative, asociate consumului de alcool și substanțe psihoactive, au transmis informații privind apariția unor noi substanțe, care pot fi etichetate sub alte denumiri sau în amestecuri, existând posibilitatea ca, persoanele care le utilizează, să nu știe ce consumă.
De asemenea, tinerii au fost încurajați să ceară ajutor de specialitate, în caz de urgență. Interacțiunile cu părintii și adolescenții identificați s-au desfășurat în prezența reprezentanților Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul celor șase primării de sector și a municipiului București, reprezentanții Federației Naționale a Părinților și Avocatul Copiilor.
Pentru că se apropie începerea unui nou an școlar, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona, în permanență, și în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din București, în vederea prevenirii evenimentelor negative, pentru ca toate unitățile de învățământ să-și desfăşoare activitățile în liniște și siguranţă.
Te-ar mai putea interesa și: