Campanie de donare de sânge pentru victimele accidentului din Muntenegru

de:
25 iun. 2013
0 Afișari
Campanie de donare de sânge pentru victimele accidentului din Muntenegru

Bilanţul accidentului din Muntenegru arată că nouă persoane din Bucureşti şi-au pierdut viaţa, alte 5 fiind din Argeş, una din Cluj, una din Ilfov şi două din Timiş. Transportul răniţilor către România a început, având prioritate cazurile cele mai grave.

Celula de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe informează că, în urma stabilirii detaliilor privind repatrierea cetăţenilor români victime ale accidentului rutier din Muntenegru, în cursul acestei zile începând cu orele

prânzului vor fi desfăşurate următoarele operaţiuni:

– Primul avion militar va transporta, către România, cetăţenii români aflaţi în stare gravă (terapie intensivă);

– Cel de al doilea avion militar va transporta pacienţii care sunt stabilizaţi din punct de vedere medical;

– Ultima aeronavă militară va transporta corpurile neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi, precum şi bunurile şi valorile personale ale acestora, care au putut fi recuperate de la locul gravului accident.

Un autocar în care se aflau 47 de turiști români s-a prăbuşit într-o prăpastie din Muntenegru. Excursia din Muntenegru a fost organizată de Mareea Travel. Autocarul prăbuşit în prăpastie aparţinea Gregory Tour şi transporta 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor, doi şoferi şi un ghid.

Turiştii români plecaseră într-un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit. Cei mai mulţi dintre turişti erau pensionari.

Cookies