Polițiști locali, amenințați cu un cuțit în Centrul Vechi din București. Agresorul este cercetat acum pentru ultraj

10 aug. 2022
492 afișări
Polițiști locali, amenințați cu un cuțit în Centrul Vechi din București. Agresorul este cercetat acum pentru ultraj
Polițiști locali, amenințați cu un cuțit în Centrul Vechi din București. Agresorul este cercetat acum pentru ultraj | Sursă foto: b365.ro

Mai mulți polițiști locali din cadrul DGPLCMB au fost amenințați cu un cuțit, în noaptea de 8 spre 9 august 2022, în Centrul Vechi al Capitalei.

Polițiști locali, amenințați cu un cuțit în Centrul Vechi

Polițiștii locali au fost amenințat cu un cuțit, în noaptea de 8 spre 9 august 2022, chiar în mijlocul Capitalei, mai exact în Centrul Vechi.

Incidentul a avut loc după ce agenții din cadrul DGPLCMB au intervenit într-un posibil caz de lipsire de libertate.

O femeie susținea că a fost încuiată într-o clădire din zona străzii Filitti și nu mai putea ieși. Ajunși rapid la fața locului, agenții de poliție locală din Centrul Istoric al Capitalei au constatat că ușa de acces a imobilului cu pricina era închisă cu cheia iar reclamanta nu putea părăsi incinta, a transmis Poliția Locală a Municipiului București.

Agresorul a fost dus la secție

În timp ce agenții de poliție îndeplineau procedurile necesare pentru a afla identitatea persoanelor ce se aflau în imobil și pentru a clarifica care sunt circumstanțele în care s-a produs evenimentul, lucrurile au luat o turnură neașteptată.

Un locatar al respectivului bloc a devenit dintr-o data violent. Acesta a fost chiar cel ce le-a permis polițiștilor accesul în incintă.

Respectivul, a început să tipe la polițiști și să îi amenințe pe aceștia cu un cuțit. După acest incident, agresorul în vârstă de 33 de ani a fost dus de către polițiști la Secției de Poliție Centrul Vechi.

Polițiști locali amenințați cu un cuțit
Polițiști locali amenințați cu un cuțit | Sursă foto: Facebook-Politia Locala Bucuresti – www.plmb.ro

În această cauză au fost începute cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. Conform legii, amenințarea săvârșită împotriva unui jandarm sau agent de poliție, care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu:

  • Pedeapsa pentru respectiva infracțiune comisă, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Cookies