Polițiști din București au intrat ca vijelia la Tzanca Uraganu la concert. În loc de dedicații, potop de amenzi și bani confiscați

23 iun. 2022
55997 Afișari
Polițiști din București au intrat ca vijelia la Tzanca Uraganu la concert. În loc de dedicații, potop de amenzi și bani confiscați
Polițiști din București au intrat ca vijelia la Tzanca Uraganu la concert. În loc de dedicații, potop de amenzi și bani confiscați. Sursa foto: Captură Instagram/ Disco Obor

Polițiști din București, reprezentanți ai ITM și ISU au descins, miercuri, ca vijelia la un concert al manelistului Tzanca Uraganu. Oamenii legii au dat amenzi fără număr, au confiscat o sumă de bani și au prelungit suspendarea activității operatorului economic.

Descinderi în București, la Tzanca Uraganu la concert

Miercuri, 22 iunie 2022, poliţiști din cadrul DGPMB (Direcția Generală de Poliție a Municipiului București) – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice  – Sector 2 și polițiști din cadrul Secției 8, alături de reprezentanți ai ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă) București, Poliției Locale Sector 2 și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, au acționat la o adresă din Sectorul 2 al Capitalei, unde avea loc un concert.

Polițiștii au intrat ca vijelia chiar la un concert susținut în București de către manelistul Tzanca Uraganu, potrivit unor informații stiripesurse.ro.

Autoritățile au descoperit, în urma verificărilor, că operatorul economic care a pus la dispoziție spațiul în care s-a organizat concertul, avea activitatea suspendată din luna mai. Cu toate acestea, operatorul economic își desfășura activitatea, fără să respecte prevederile legale.

În loc de dedicații, potop de amenzi și bani confiscați

Oamenii legii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei, pentru:

  • nerespectarea prevederilor OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,
  • încălcarea OUG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și a serviciilor de piață,
  • nerespectarea Legii nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
  • încălcarea HG nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 323/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Totodată, a fost confiscată suma de 3.710 lei și a fost prelungită și suspendarea activității operatorului economic.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2 continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și de drept, potrivit informațiilor oficiale transmise de Poliția Capitalei.

Cookies