Poliția Locală Sector 6 a amendat o societate care se ocupă cu transportul de deșeuri. Firma nu deținea acordul de transport de la PMB

11 aug. 2023
1118 afișări
Poliția Locală Sector 6 a amendat o societate care se ocupă cu transportul de deșeuri. Firma nu deținea acordul de transport de la PMB
Poliția Locală Sector 6 a amendat o societate care se ocupă cu transportul de deșeuri. Firma nu deținea acordul de transport de la PMB | Sursa foto: Facebook - Poliția Locală Sector 6

Poliția Locală Sector 6 a amendat proprietarul unei societăți care se ocupă de transportul de deșeuri. După câteva verificări, s-a constatat faptul că societatea nu deținea acordul de transport deșeuri obținut de la Primăria Capitalei.

O societate de transport deșeuri a fost amendată de Poliția Locală Sector 6

Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Proximitate au depistat, în după amiaza zilei de 10 august, o dubă care aștepta să încarce deșeuri provenite de la renovarea unui apartament de pe strada Dreptății nr. 127. La fața locului s-au deplasat și angajați ai Serviciului Protecția Mediului.

În tot acest timp, duba a fost încărcată cu cartoane, resturi de rigips, saci cu moloz, găleți, chiar şi un vas de toaletă, a transmis Poliția Locală Sector 6 pe pagina de Facebook.

Polițiștii Locali Sector 6 au efectuat mai multe verificări în acest caz. Astfel, a fost contactat reprezentantul societății care se ocupă, printre altele, și cu acest tip de afacere, adică transportul de deșeuri. Acesta a prezentat contractul cu groapa de gunoi, cât și formularul de încărcare/descărcare.

Cu toate acestea, societatea nu deținea acordul de transport deșeuri care poate fi obținut de la Primăria Municipiului București, prin intermediul Direcţiei de Servicii Publice.

Din acest motiv, proprietarul societății a primit amenda maximă de 4.000 de lei, prevăzută de HCGMB 120/2010.

Polițiștii din Sectorul 6 au aplicat mai multe amenzi de la începutul anului:

De la începutul anului, Poliţia Locală Sector 6 a aplicat amenzi în valoare de 15.000 de lei pentru lipsă acord de transport sau lipsa contractului cu un operator de salubrizare.

Aceștia le reamintesc locuitorilor că pe raza Sectorului 6, operatorul Urban SA este autorizat să ridice deșeurile provenite din construcții.

Pentru a beneficia de serviciile oferite de acest operator, poate fi apelat numărul 021/413 91 15 sau poate fi trimis un mail la adresa [email protected].

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies