Poliția Capitalei începe renumărarea voturilor de la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1

24 feb. 2021
59 Afișari
Poliția Capitalei începe renumărarea voturilor de la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1

De astăzi, Poliția Capitalei începe renumărarea voturilor de la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1. Dispoziția a fost dată de un procuror de la Secția Specială. Urmează să fie triați de către ofițerii de poliție 1.509 saci cu buletine de vot din cele 166 de secţii de votare din sector, apoi numărarea voturilor pentru Clotilde Armand și Daniel Tudorache.

Sacii cu buletinele de vot vor fi preluați de polițiști, în tranșe de 500, iar întregul proces va fi filmat în permanență, potrivit Adevărul.ro.

Dispoziţia procurorului Sorin Iaşinovschi

Din dispoziția procurorului de la Secția Specială (SIIJ), fiecare buletin de vot din acești saci va trebui să fie repartizat secției de votare din care provine, fiind vorba de 166 de secții de vot.

Abia apoi se trece la renumărarea voturilor, potrivit procurorului Sorin Iașinovschi. Rezultatul renumărării voturilor va fi comparat cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării, pentru a stabili dacă alegerile au fost sau nu fraudate.

Un impediment este că SIIIJ nu dispune de suficienți ofițeri de poliție și nici de un spațiu potrivit pentru o asemenea acțiune de amploare. Astfel, prin ordonanță, Sorin Iașinovschi, a dispus: „pentru ducerea la îndeplinire a acestor (activităţi – n.r.) vor fi delegaţi lucrători de poliţie judiciară de la DGPMB, desemnaţi de către conducerea instituţiei”.

De asemenea, încăperea unde vor fi păstrate și renumărate voturile trebuie să fie folosită și ca o „cameră păstrare corpuri delicte”. Pentru îndeplinirea acesto obiective procurorul a fixat un termen de 60 de zile.

Reacția lui Clotilde Armand

La începutul lunii februarie, Clotilde Armand a răbufnit și a scris o postare pe facebook. Edilul a fost dur în exprimare, continuând polemica pe care o are cu PSD, scriind: ”Pentru gașca de pesediști care aruncă informații false în spațiul public”, prezentând apoi declarația președintelui Autorității Electorale Permanente.

„Atât timp cât a fost publicat procesul verbal cu numărătul voturilor în Monitorul Oficial și a fost validat de instanță mandatul primarului ales, acest mandat merge pe întreaga perioadă. Nu există nici o posibilitate ca mandatul primarului de la Sectorul 1 să înceteze și să fie reluate alegerile” – Constantin Mitulețu-Buică – președintele Autorității Electorale Permanente

Cookies