ARHIVA B365

Poliția Capitalei audiază, joi, angajați de la Hexi Pharma

14 angajați ai Hexi Pharma s-au prezentat joi la sediul Poliției Capitalei pentru a fi audiați în dosarul privind soluțiile dezinfectante folosite în spitale, au declarat, pentru AGERPRES.ro, surse judiciare.

Pentru această anchetă, procurorii și polițiștii au ridicat deja documentele necesare în aceste zile și au început activitățile specifice, conform procedurilor legale.

„La sediul IGPR au fost chemați joi simpli angajați, nu cei din conducerea firmei. Activitatea de audiere va continua și în zilele următoare din dispoziția procurorilor, unde vor considera necesar”, au precizat sursele citate.

Miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Victor Strâmbu a anunțat că, în urma primelor analize efectuate de ICECHIM, s-a decis retragerea produselor biocide neconforme provenind de la firma Hexi Pharma, în termen de zece zile.

Acesta a dat ca exemplu diferențele mari de concentrații de substanțe care au rezultat în urma analizelor.

„De exemplu, la Clorura de amoniu — 15% era valoarea declarată, 5,18% valoarea măsurată de către specialiștii de la ICECHIM. De asemenea, mai sunt diferențe la un produs de iod, valoarea declarată este 10%, cea determinată este 7,41%. La glutaraldehidă avem 12% valoare declarată, 1,23 % valoare măsurată”, a precizat secretarul de stat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button