Poliţia Capitalei: 16 persoane arestate preventiv şi 2 plasate în arest la domiciliu, într-un dosar

de:
05 apr. 2019
1 afișări
Poliţia Capitalei: 16 persoane arestate preventiv şi 2 plasate în arest la domiciliu, într-un dosar

„În dimineaţa de 4 aprilie 2019, peste 150 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 şi cu sprijinul Jandarmeriei, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară şi 14 mandate de aducere cu pătrundere, în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţelor Ilfov, Giurgiu şi Teleorman, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a anunţat, vineri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că cercetările au fost declanşate în data de 7 martie, când, în jurul orei 03.00, un echipaj al Secţiei 19 Poliţie a fost sesizat de un bărbat de 51 de ani că la locuinţa lui au venit mai mulţi bărbaţi necunoscuţi cu bâte din lemn, dar şi cu diverse obiecte metalice, care i-au transmis mesaje de ameninţare lui şi familiei, după care au plecat cu un autoturism, iar el a luat decizia să-i urmărească.

„Poliţiştii au cerut, de urgenţă, sprijin colegilor aflaţi în teren, mai multe echipaje declanşând verificări în zonă. La un moment dat, conducătorul unui autoturism a observat că strada este blocată de un echipaj de poliţie, a dat în marşarier cu viteză, a lovit un autoturism parcat şi în pofida semnalelor poliţiştilor şi-a continuat deplasarea. S-a plecat în urmărirea acestuia şi într-o zonă de case, fără gard împrejmuitor, spre ieşirea din municipiu, maşina a fost găsită abandonată, iar în proximitate se afla un grup de aproximativ 40 de persoane, bărbaţi şi femei”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

În timp ce efectuau verificări, poliţiştii l-au observat pe unul dintre bărbaţii din grup încercând să ascundă un obiect ce părea a fi o armă de foc. Când a realizat că a fost văzut, bărbatul a abandonat obiectul şi a fugit spre câmp, urmat de celelalte persoane.

Arma, o puşcă de vânătoare, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

„Din cercetări, în baza probelor administrate în cauză, a reieşit faptul că în ziua anterioară, pe 6 martie 2019, membrii acestei familii au avut un conflict verbal cu persoane din Giurgiu, ulterior, în noaptea de 6/7 martie acest conflict devenind fizic, când mai multe persoane ar fi venit în Bucureşti, având asupra lor obiecte contondente şi ar fi ameninţat cu acte de violenţă. În cauză, cercetările au fost preluate de Seviciul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sector 5”, au mai transmis poliţiştii.

Potrivit acestora, ulterior, pe raza judeţului Ilfov, în data de 10 martie, a avut loc un conflict, în urma căruia 5 persoane au suferit diverse traumatisme, iar 4 autoturisme au fost avariate.

Cercetările în acest caz au fost iniţiate de către Seviciul Investigaţii Criminale -judeţul Ilfov şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Având în vedere faptul că, atât în cazul din Bucureşti, cât şi în cel din judeţul Ilfov au fost identificate aceleaşi persoane, cele două dosare au fost reunite şi instrumentate de Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

În dimineaţa de 4 aprilie a.c., în baza mandatelor emise de Judecătoria Sectorului 5, au fost efectuate percheziţii domiciliare şi au fost puse în aplicare mandate de aducere, fiind conduse la audieri peste 20 de persoane.

Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate mai multe obiecte contondente, precum şi mai multe cartuşe.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în baza probatoriului administrat, 19 suspecţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 56 de ani, au fost reţinuţi şi prezentaţi magistraţilor.

Judecătoria Sectorului 5 a dispus arestarea preventivă a 16 inculpaţi şi măsura arestului la domiciliu pentru alţi 2.

Cookies