ȘTIRI

Poliţa RCA s-a scumpit de patru ori pentru cei tineri, faţă de 2013

Măsurile dure luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în ultimul an, mai ales retragerea temporară a dreptului de a vinde RCA pentru Euroins şi punerea sub administrare specială a liderului pieţei Astra, nu au rămas fără efecte asupra preţurilor pentru asigurări.

Poliţa RCA s-a scumpit semnificativ în ultimele şase luni, mai ales în cazul tinerilor sub 30 de ani, după cum arată un calcul al economica.net. Concret, în acest moment, un tânăr de 26 de ani care conduce un Logan cu o capacitate cilindrică de 1,6 litri şi o putere de 90 de cai va plăti cel puţin 1.400 de lei pe poliţa obligatorie. Această sumă este însă valabilă doar în cazul Astra Asigurări, întrucât toate celelalte societăţi de asigurare cotează la peste 2.000 de lei.

Astfel, al doilea cel mai bun preţ din piaţă este cel oferit de City Insurance, care vinde cu 2.100 de lei, urmat de Asirom care cotează la 2.200 de lei. Euroins, societate care vindea tradiţional la cele mai mici preţuri a făcut un pas mare în spate cel puţin în ceea ce priveşte tinerii. Societatea cu acţionari bulgari are cele mai mari preţuri ajungînd şi la 3.900 de lei, în cazul tinerilor din Constanţa.

Pentru că incidenţa daunelor este diferită în funcţie de vârsta şoferului, de localitatea unde conduce şi de puterea maşinii asigurate, societăţile segmentează preţurile în funcţie de aceste criterii. Tinerii sub 30 de ani plătesc cel mai mult pentru că pe segmentul de vârstă 18-30 de ani sunt cele mai multe accidente. La polul opus, persoanele cu vârsta în jur de 60 de ani au diverse facilităţi şi sunt cele mai curtate de către asigurător.

Oraşele aglomerate presupun plata unui RCA mai scump, mai ales atunci când vorbim de Bucureşti ori de municipiile din estul ţării. În categoria clienţilor buni, pe de altă parte, intră oraşele din vest şi, în principal Timişoara, acolo unde frecvenţă redusă a daunelor face ca RCA să fie mai ieftin. Raportat la categoria de vârstă, diferenţele sunt uriaşe. Un tânăr de sub 30 de ani poate plăti de până la zece ori mai mult decât o persoană de 60 de ani care conduce acelaşi tip de maşină.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button