Consultaţii medicale gratuite pentru bucureşteni la o nouă policlinică socială, în Dristor

de:
27 iun. 2011
0 Afișari
Consultaţii medicale gratuite pentru bucureşteni la o nouă policlinică socială, în Dristor

În cadrul policlinicii, vor fi asigurate servicii de asistenţă socială şi psihologică, dar şi consultaţii în urmatoarele specializări: Medicina internă, Cardiologie, Mica Chirurgie, Ecografie, Laborator, ORL, Stomatologie, Dermatologie, Oftalmologie. Consultaţiile se vor efectua pe baza de programare la sediul clinicii, beneficiarii fiind îndrumaţi şi consiliati cu privire la modalitatea de asigurare în cadrul sistemului public, alternative de tratament a afecţiunilor cronice, includerea în programele naţionale de sănătate sau includerea pe listele medicilor de familie. Programul policlinicii este de luni până vineri, între orele 9-17.

Proiectul este realizat de Direcţia Generală de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, cu sprijinul Fundatiei Regina Maria.

Sediul policlinicii a fost renovat şi dotat de către Fundaţia Regina Maria, care va asigura şi partea de personal medical, în timp ce Direcţia Generala de Asistenta Socială a Municipiului Bucuresti va asigura administrarea si serviciile specifice, conexe actului medical.

Cookies