Polițistă înjunghiată în autobuz, în București. Polițista: Mi-a fost pusă viața în pericol

de:
22 iul. 2014
0 Afișari
Polițistă înjunghiată în autobuz, în București. Polițista: Mi-a fost pusă viața în pericol

Conform surselor citate, poliţista, în vârstă de 24 de ani, care lucrează la Secţia 8, se afla în timpul liber, în autobuzul 104, unde a văzut o femeie care agita un briceag. Poliţista a decis să intervină, moment în care agresoarea ar fi ridicat briceagul deasupra capului şi a lovit-o pe tânără. Aceasta s-a ferit, însă briceagul i s-a înfipt în umăr, informează Mediafax.ro.

Agresoarea, în vârstă de 44 de ani, a fost imobilizată după intervenţia unui bărbat aflat în autobuz, poliţist la Secţia 23, care de asemenea era în timpul liber.

Poliţista rănită a fost transportată de urgenţă la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar agresoarea a fost dusă la Secţia 8 pentru a fi audiată.

Polițista înjunghiată a făcut declarații în jurul orei 13:00 –  „M-am îndreptat spre ea, m-am legitimat, a devenit foarte agresivă, nu îmi mai amintesc decât când am coborât din autobuz și mi-a spus o doamnă că sunt plină de sânge. Femeia mi-a spus că are cuțitul la ea ca să se apere de persoanele care vor să îi facă rău. I-am spus să coboare la prima stație dacă i se face rău și atunci a devenit agresivă. Avea un cuțit de 20 de centimetri, de bucătărie, nu părea sub influența drogurilor, era o persoană foarte tulburată. Șoferul de autobuz a oprit autobuzul în stația Vatra Luminoasă. Ceilalți pasageri nu au coborât. M-a ajutat un singur domn mai în vârstă care i-a luat cuțitul și căruia îi mulțumesc, și colegul meu de la secția 23. Am o plagă înjunghiată de un centimetru în umăr. Trebuie să recunosc că mi s-au înmuiat picioarele. Fiindu-mi pusă viața în pericol nu am putut să reacționez așa cum am dorit. Vreau să caut calea legală pentru rezolvarea acestei probleme.” – a declarat polițista.

Cookies