Polițist care făcea trafic cu droguri de mare risc, reținut de procurori

de:
16 mai 2014
0 Afișari
Polițist care făcea trafic cu droguri de mare risc, reținut de procurori

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial București au dispus joi, 15 mai 2014, reținerea pentru 24 de ore a inculpatului F.M., în vârstă de 24 de ani, agent de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție Rutieră, sub acuzațiile de săvârșire a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prevăzută de art. 2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 al.1 din C.p. şi art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplic.art.38 alin.1 C.p.

Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, constând în aceea că:

1. în data de 13.02.2014 a vândut unei persoane două comprimate de ecstasy ce conţineau MDMA, contra sumei de 120 lei;

2. în data de 06.03.2014 a vândut aceleiași persoane cinci comprimate de ecstasy ce conţineau MDMA, contra sumei de 300 lei;

3. în data de 15.05.2014 a deţinut pentru vânzare şi consum cantitatea netă de 9,51 grame de cocaină, 12 comprimate de MDMA şi 4 comprimate de amfetamină.

Cazul a fost instrumentat împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – S.C.C.O. Ilfov și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, fiind efectuată și o percheziție domiciliară.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial (S.T.) București au cerut, în data de 16 mai 2014, Tribunalului București arestarea preventivă a inculpatului F.M. pentru 30 de zile.

Totodată, procurorii DIICOT – S.T. București au trimis astăzi Direcției Generale de Poliție a Municipiului București informarea în baza căreia polițistul inculpat urmează a fi suspendat din funcție și pus la dispoziție, conform prevederilor legale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cookies