Polițiștii i-au verificat pe taximetriștii de la Gara de Nord. Ce au găsit

de:
20 iun. 2014
1 Afișari
Polițiștii i-au verificat pe taximetriștii de la Gara de Nord. Ce au găsit

Poliţiştii de la transporturi şi de la rutieră au constatat două infracţiuni şi au aplicat cinci sancţiuni, în valoare de 52.700 de lei, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona Gării de Nord şi Gării Basarab, pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane în regim taxi, transmite Agerpres.

‘La data de 19 iunie, între orele 08,00 şi 12,00, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti – IGPR şi cei de la Brigada Rutieră Bucureşti, au acţionat în zona Gării de Nord şi a Gării Basarab, pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane în regim taxi. La activităţi au participat şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român şi ai Institutului National de Metrologie’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Echipele de control au urmărit atât depistarea şi sancţionarea conducătorilor autoturismelor destinate transportului public în regim taxi care încalcă normele rutiere, cât şi depistarea autoturismelor care prezintă defecţiuni tehnice.

‘În urma verificării a şase autovehicule care efectuau transport public în regim taxi, poliţiştii au constat două infracţiuni de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi. De asemenea, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 52.700 de lei’, se arată în comunicat.

Din totalul sancţiunilor, două au fost aplicate pentru abateri la regimul circulaţiei, iar celelalte trei au fost aplicate pentru nerespectări ale normelor privind transportul în regim de taxi.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut patru certificate de înmatriculare şi au ridicat trei seturi de plăcuţe de înmatriculare.

‘Unul dintre cei care efectuau taximetrie fără drept fusese anterior condamnat la pedeapsă închisorii de 2 ani şi 6 luni cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în legătură cu exercitarea fără drept a activităţii de taximetrie’, precizează IGPR.

Cookies