Polițiștii Capitalei au prins un hoț care se plimba pe stradă cu sacul plin de lucruri furate

de:
16 ian. 2015
0 Afișari
Polițiștii Capitalei au prins un hoț care se plimba pe stradă cu sacul plin de lucruri furate

În fapt, poliţiştii, acţionând pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală, au observat un bărbat care avea asupra sa un sac în care păreau că se află mai multe bunuri, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

Astfel, s-a procedat imediat la interceptarea, legitimarea şi imobilizarea bărbatului, acesta fiind condus la sediul Secţiei 7 Poliţie pentru verificări şi pentru stabilirea provenienţei bunurilor.

Din primele cercetări a reieşit faptul că, bărbatul ar fi pătruns anterior, prin spargerea geamului portierei, într-un autoturism parcat în interiorul unui complex comercial din sectorul 2 al Capitalei, de unde a sustras bunuri în valoare de peste 1.000 de lei.

Totodată, s-a constatat faptul că cel în cauză, a încercat să sustragă bunuri şi dintr-o autoutilitară, dar a fost surprins de către agenţii de pază.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat, cu bărbatul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

Cookies