ARHIVA B365

Polițiștii au confiscat 44 de tone de grâu fără documente legale

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, împreună cu reprezentanţi din cadrul D.S.V.S.A. Gorj, au organizat o acțiune în municipiul Târgu Jiu, precum și în localităţile Aninoasa şi Vladimir, din județul Gorj, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

Activitățile desfășurate au vizat prevenirea şi combaterea faptelor ilegale ce se comit în domeniul producerii, depozitării, circulaţiei şi comercializării produselor de panificaţie şi patiserie.

Astfel, polițiștii au verificat 6 agenţi economici și au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 41.500 de lei.

De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 31.200 de lei, respectiv 44 de tone de grâu, 600 de kilograme de de făină albă şi 1.560 de pâini.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button