Poetul național Mihai Eminescu a ajuns de batjocura internetului și a repetenților la Bac. Halal națiune, strașnică educație primești

“Mihai Eminescu pictează tablouri pe hârtie poetică. Poetul face figuri interesante, pentru că asta îl atrage pe cititor. Poetul nostru internațional Mihai Eminescu a folosit toate combinațiile de rime, unele sunt crucise, restul imperecheate și întortocheate. Luceafărul a fost măsurată cu metrul antic. Luceafărul are în jur de 90 și ceva de strofe. Mihai Eminescu a scris poezii de dragoste și natură pentru că îi plăcea să facă dragoste în natură”. Sunt numai câteva dintre perlele de la Bacalaureat, din ultimii ani. Perle-barometru pentru înalta cultură și educație de care dau dovadă odraslele neamului. Astăzi, de ziua lui, dacă Eminescu ar trăi ca să deschidă netul și să vadă citi prieteni îi urează “La mulți ani”, ar muri rapid la loc, fără discuție, ca să rămână nemuritor și rece. E mai bine așa.

Zici că internetul a devenit un loc de “scuipați aici” pentru Eminescu, atât de mulți sunt tinerii care-l bălăcăresc. În special, tinerii. Că avea sindrom bipolar și sifilis, era xenofob, rasist, gay, arogant, făcea miștouri proaste, era evreofag și raspândea conspirații, că era antieuropean și ura străinii, că făcea dragoste cu muza Veronica dar nu era un girlfriendfucker, că versurile lui sunt foarte bune de agățat gagici tâmpite pe Tinder, că e depășit, că e un simplu versificator dintr-o țară săracă din Europa de Est.

Că era un nenorocit de conservator, trompeta ziarului “Timpul”, că nu le place “Sara pe deal” iar “Luceafărul” e prea lung, nici “Scrisoarea a treia” nu e prea scurtă și toate ar fi bune doar pentru un trip cosmic. Că a avut o relație ambiguă cu Ion Creangă, că ar fi fost ucis din ordinul ocultei, de Regele Carol și de politicieni. Și, mă opresc aici.

Credeți că nemții aruncă cu ouă stricate în Goethe? Ar trebui să fie înființată Poliția Eminescu, zău!

Ar trebui să fie înființată Poliția Eminescu, una care aidoma dibacilor agenți FBI din filme, să urmărească detractorii și drept pedeapsă să îi pună să învețe pe de rost “Luceafărul”, dar și “ Călin, file de poveste”, “Memento mori” și “Kamadeva”. Să le dea amenzi pentru calomnie, să le dea cu rigla peste minutele alea cu care rulează jointuri, dar care nu sunt în stare să scrie fie și o chinuită de poesie.

Să îi oblige să stea toată viața sara pe deal, fără internet și mobil, fără apă, fără mâncare și fără nicio carte la ei. Să fiarbă acolo, în suc propriu, pe vecie căzuți la Bac, ca-n Infernul. Să se roage și să plângă în limba lui Eminescu. Credeți că Dante Alighieri este spurcat de italieni pe facebook? Credeți că englezii ar putea să scrie otrăvuri pe net despre Shakespeare?

Va puteți imagina că nemții ar arunca cu ouă stricate în Goethe? Ei bine, ar trebui să fim recunoscători că avem și noi un poet național. Că, fără Eminescu, ciu ciu mai aveam noi limbă literară: “Cu fața spre părete/mă lasă prin străini/să-nghete sub pleoape a ochilor lumini”. Oare ce-a vrut să zică poetul aici?

La Galați, în fiecare an, mâna lu’ Veronica Micle este furată

Stai că mi-am amintit încă una. În fiecare an, la Galați, cineva, nu știm cine, persoană importantă, îi fură mîna muzei lui Eminescu din ansamblul statuar. Asta e pe bune, chiar așa se întâmplă. Iar, profesorul Gheorghe Andreescu, un reputat artist plastic din Galați a reconstituit mâna doamnei de cel puțin 30 de ori, ca să nu rămână ciungă statuia, prilej de hăhăială.

Până acum, Poliția nu a prins pe nimeni în ultimii 28 de ani, de cînd se întâmplă inexplicabila vandalizare, deși a pus camere de supraveghere la statuie, camere care au costat 10.000 de lei.

Nu-i așa că Eminescu a scris prima poezie despre defrișări ilegale?

Am zis că mă opresc, dar nu pot. Băi fraților, nu-i așa că asta este o poezie despre defrișări ilegale? Poftim, citiți: “Săracă Țară-de-Sus/ Toată faima ți s-a dus/ Acu cinci sute de ani/ Numai codru îmi erai/ Împrejur nășteau pustii/ Se surpau împărații/ Neamurile-mbatrineau/ Crairile se treceau/ Numai codrii tăi cresteau”.

Înainte de a exista internet, Eminescu a fost folosit de toate regimurile politice și de toate dictaturile din România. Măcar aia nu l-au spurcat, doar au zis că e ca ei. A fost victima bătăliilor politice, legionarii au zis că e poetul lor, comuniștii i-au organizat Centenarul din anul 1950 și l-au scos socialist, au zis că “Împărat și Proletar” este clar manifestul PCR.

L-au revendicat ortodocșii, noua dreapta, vechea dreapta, dreapta de mijloc și de centru stânga. Doar hieraticul domn Petru Creția, eminescologul pe care eu îl iubesc cel mai mult, are un mesaj pentru copiii răi și îndărătnici și puțin știutori de carte. Copii care, iarăși, ar trebui să zică mersi că nu-i mai pune nimeni să învețe latinește sau nemțește pe coji de nuca.

“Un poet mare e un poet dificil. Și cu cât e mai dificil, cu atît generează mirajul facilității”

“ De dragul cîtorva prejudecăți entuziaste mai nimeni nu-l citește cu adevărat pe Eminescu, iar cât se citește, se citește superficial și mărginit la cîteva poezii rău consacrate de școală. Eminescu tinde tot mai mult să devină Eminescu, ceva pus deoparte în lada de zestre a nației și de care ești mândru că se află acolo, ferit de orice întâmplări.

Este însă vremea să se întîmple ceva cu ce ne-a rămas de la el: o lărgire și o adâncire a cunoașterii și a înțelegerii noastre. Ca orice poet mare, Eminescu e un poet dificil. Și cu atît mai dificil, cu cât el singur generează, prin vraja și prin cântul versurilor sale, mirajul facilității”, Petru Creția, “Mihai Eminescu-Constelația Luceafărului”.

“ Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngroparii sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pămînt să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”, pe asta a zis-o Călinescu. Nu Florin Călinescu, George Călinescu.

Iar pentru tinerii în care există ceva care-i face să freamăte, pentru elevii cu inima bună și cu dragoste pentru limba dulce și frumoasă pe care au învățat-o de la mămica lor și de la Eminescu, am un premiu: Mihail Eminescu, Opere, ediția Perpessicius. Historic paper treasures. Ediția din 1939, un exemplar pe hârtie velină Freiburg cu semnătura lui Eminescu în filigran. 17 volume cu legături contemporane în piele și colțuri, cu titlurile în aur pe cotor. Să-mi scrie, dacă vor, să le dau premiul.

La mulți ani, Mihai! Rămîne cum ai stabilit: “Cu mâine zilele-ți adaogi/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi”.

PS

Sâmbata fiind, cititi si asta, a scris-o un adorator de-al lui Mihai, Nichita Stănescu. Poate ca nu ati mai citit demult o poesie frumoasă. Multumesc.

„Tu n-ai murit

pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale

Când drag îmi este mie pe lumea asta

cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,

Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti

ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.

Le-am zis de tine,

că-ntârzii, le-am zis,

că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti

şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.

Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine

gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc

Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

de cântec, m-auzi ?

Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat

ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia

ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu

ca dovadă singurătatea mea

când nu credeam să învăţ a muri vreodată”.