Primăria Balotești și CNAIR au construit un pod între două câmpuri. Pare un scenariu scos dintr-un film de comedie, însă este realitatea cruntă a irosirii banilor publici. Pasajul ar fi trebuit să lege două drumuri, însă ele au fost scoase din proiectul inițial.
Mai mult, primarul din Balotești susține că vrea să asfalteze chiar anul acesta, doar că nu mai are nevoie de pod, potrivit Digi24.
Podul este gata de mai bine de doi ani. Costul s-a ridicat la aproximativ 4 milioane de lei, adică aproximativ un milion de euro.
Acesta a fost ridicat la standarde normale de autostradă: are o fundație stabilă și o înălțime necesară de 5 metri pentru a putea trece pe sub el atât convoaie militare cât și transporturi agabaritice, scrie Digi24.
Acest proiect a venit la propunerea comună a primăriei Balotești și CNAIR. Podul traversa Autostrada Bucureștiului – A0 și ar fi contribuit la dezvoltarea comunei.
Întrucât proiectul a fost schimbat, podul leagă acum doar două câmpuri. Șoseaua se va face, doar că nu va ajunge până la pod.
Anul acesta vor începe lucrările de modernizare a sistemului rutier pe prelungirea fabricii până la acest pod. Nu va fi lipit de acel pod pentru că nu ne aparține acel pod, susține edilul din Balotești.
Motivul ar fi lipsa unui aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Noi în general dăm avize și venim în sprijinul autorităților locale, deci nu se pune problema dacă o autoritate locală are nevoie noi n-o să-i dăm aviz, ba din contră îi mai și ajutăm să își facă documentația pentru că mai sunt și erori în documentație. Ulterior a venit și explicația. Unul dintre angajații primăriei a intervenit să spună că dacă nu s-ar opri cu asfaltul acolo, nu ar primi banii de la guvern, susține Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Până să fie folosit, podul a început să se degradeze. Constructorul s-a întors să remedieze problema.
Pentru că se află în administrarea companiei de drumuri, pasajul este întreținut, curățat și deszăpezit ca oricare astfel de obiectiv de investiții, chiar dacă leagă două câmpuri.
Da, noi îl deszăpezim, intră în obligația noastră să deszăpezim tot ce ține de gestiunea noastră. Avem drumuri tehnologice și putem să intrăm, a adăugat purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Te-ar mai putea interesa și: