ARHIVA B365

Podul Grant intră în reparaţii în această vară

În această vară, Podul Grant va intra în reparaţii. Lucrările vor fi demarate după deschiderea Pasajului Basarab. „Vom lucra în special noaptea, în aşa fel încât dimineaţa să se circule, că dacă creez vara asta iar calvar bucureştenilor cu încă un pod oprit că s-a dat Pasajul Basarab în folosinţă nu am făcut absolut nimic”, a precizat primarul general.

Lucrările nu vor dura însă foarte mult. Primarul Sorin Oprescu a precizat că până în septembrie, reparaţiile la podul Grant ar trebui finalizate.

Edilul-şef a anunţat luni că în termen de câteva zile, Pasajul Basarab ar putea fi deschis. “După ce terminăm cu probele acestea, necesare deschiderii unui pasaj, cât de curând după aceea îi dăm drumul. Este o chestiune de ore şi de zile”, a declarat primarul general, Sorin Oprescu, luni, în prima zi de testare a podului hobanat al Pasajului Basarab.

Conform programului constructorilor, vor fi trei zile de teste cu încărcătură maximă, de luni până miercuri inclusiv. Astfel, luni au fost efectuate patru probe cu 6 tramvaie şi 14 camioane (826 de tone), marţi vor fi realizate alte patru probe cu 12 tramvaie şi 32 de camioane (1828 tone), iar miercuri pe 1 iunie vot fi efectuate două probe cu 13 tramvaie şi 23 de camioane (1467 tone).


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button