Luni a fost inaugurat podul de peste canalul Dunăre-Marea Neagră, lucrare ce ar fi trebuit dată în folosinţă înainte de începerea sezonului estival din acest an.
„După cinci ani de execuţie suntem în situaţia de a fi trecut testele cu bine. Teste statice, teste dinamice. Sunt montate şi razemele antiseismice”, a spus Mihaela Stăetu, director la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) Constanţa.
Totul se întâmplă însă cu nouă luni de întârziere, potrivit Digi24.
„A fost o întârziere, dar am întâlnit multe probleme, şi tehnice, şi financiare, pe care până la urmă am găsit soluţiile corespunzătoare pentru a le depăşi”, a spus Daniel Sârbu, directorul executiv al firmei constructoare.
„Tot traficul greu care venea şi trebuia să ocolească să ajungă în port acum va folosi acest pod, poarta 10 bis, şi va intra în port fără nicio altă deviere”, a afirmat Ion Constantin, prefect de Constanţa.
Lucrările nu sunt însă încheiate. Segmentul de drum care va lega capătul de sud al noului pod cu DN 39 Constanța – Vama Veche, la intrarea în Eforie Nord, e acoperit de bolovani.
Peste aproape două săptămâni va fi deschisă şi breteaua care este construită în prelungirea noului pod. Astfel, turiştii care vor veni la mare în sezonul următor vor avea o rută alternativă pentru a ajunge în sudul litoralului.
Podul a fost un fel de punte a suspinelor pentru Călin Popescu Tăriceanu care, anul trecut, a făcut o gafă memorabilă când a venit să verifice stadiul lucrărilor, pentru că a confundat podurile.
Construcţia a costat 28 de milioane de euro, cu cinci milioane de euro mai mult decât estimările din 2005, atunci când a fost realizat primul proiect. Investiţia a fost realizată din fonduri europene.