ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Poate vreți ceva să vă lumineze ziua: diseară se aprind luminițele de Crăciun!

O licărire de fericire pentru bucureșteni se poate vedea în această seară prin oraș.

Luminițele de Crăciun din Capitală vor fi aprinse astăzi, a declarat primarul ales al Bucureștiului, Nicuşor Dan, explicând că a luat această decizie pentru că nu a vrut să se interpreteze drept un gest electoral.

Nu am vrut să interfereze cu campania electorală, să fie consemnat ca un gest electoral. Mâine (luni – n.r.), imediat după încheierea acestei campanii electorale, aprindem luminiţele, pentru că e firesc ca de sărbători să avem luminiţe, să avem bucurie pentru copii”, a precizat, duminică, 6 decembrie, Nicuşor Dan.

În noiembrie, Dan a arătat că vor fi folosite aceleași luminițe de Crăciun cu cele de anul trecut, cheltuielile ridicându-se la nouă milioane lei. Nicușor Dan a arătat, însă, că este vorba despre un contract încheiat de vechea administrație, între Compania Municipală Iluminat Public și un operator privat, contract care expiră anul acesta.

Decorațiunile presupun:

  • 10 milioane de leduri montate pe 40 de kilometri de bulevarde și străzi adiacente,
  • peste 2.000 de figurine de 2,5 metri înălțime,
  • peste 9.000 de elemente luminoase 3D și 2D.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button