ȘTIRI

PNL pune condiții pentru votarea Codului Silvic

„Astăzi am participat la ședința de conducere a Partidului Național Liberal pentru a discuta poziția PNL în Parlament referitor la cererea de reexaminare trimisă de președintele Iohannis pe Codul silvic. Poziția PNL este că vom solicita retrimiterea la comisii a cererii de reexaminare a Codului silvic și admiterea discutării în parte a articolului 20 și eliminarea acestuia. (…) PNL este preocupat, în primul rând, de aprobarea unui Cod silvic care asigură funcția de protecție a pădurii. PNL ar putea vota Codul silvic inițiat de PSD numai dacă acest articol 20 va fi rediscutat în comisie și eliminat. Altfel, PNL va vota împotriva acestui Cod silvic”, a declarat Lucia Varga într-o conferință de presă, potrivit Agerpres. 

Potrivit acesteia, articolul 20 trebuie eliminat, întrucât „aprobarea unei legi care cuprinde un articol care permite tăierea pădurilor fără document tehnic, fără amenajament silvic, va avea ca efect atentat la siguranța cetățenilor și a comunităților”.

„Am să vă explic ce se întâmplă în fond. În România există peste 200.000 de hectare de păduri situate în zone de strictă protecție, păduri situate în zonele lacurilor de acumulare, în jurul barajelor, în jurul zonelor de captare a alimentărilor cu apă, pe pante mai mari de 30%, zone în care prin amenajamentul silvic sunt interzise orice fel de tăieri. Aceste păduri au rol de protecție în cazul viiturilor și tăierea lor ar duce în cazul unor viituri la colmatarea cursurilor de apă, colmatarea zonelor de captare a alimentărilor cu apă, alunecări de teren, inundații, care ar afecta în aval viața și siguranța cetățenilor”, a subliniat Varga.

Ea a adăugat că PNL consideră în continuare că „prin aprobarea acestui Cod silvic nu se iau măsuri în vederea reducerii tăierilor ilegale”.

„În continuare vom avea personal corupt în silvicultură care nu poate fi eliminat din sistem, în continuare vom avea personal corupt care nu poate fi suspendat chiar dacă se constată tăieri ilegale, cel mult poate fi penalizat cu un avertisment sau cu o măsură administrativă foarte puțin eficientă. Noi rămânem în continuare consecvenți și susținem un Cod silvic identic cu cel pe care domnul Victor Ponta și 13 miniștri ai Cabinetului Ponta II l-au semnat alături de mine pe vremea când eram ministru. Atunci am venit în fața Guvernului cu o propunere de Cod silvic cu patru obiective importante”, a spus deputata PNL.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button