PNL, despre „batjocura la care Elena Udrea şi slugile sale îi supun pe bucureşteni”

de:
11 mai 2011
3 afișări
PNL, despre

PNL este nemulţumit de faptul că PDL refuză să introducă la referendumul pentru organizarea administrativă a Bucureştiului întrebarea cerută de USL, se arată într-un comunicat semnat de Andrei Chiliman, şeful PNL Bucureşti, şi Robert Niţu, şeful grupului PNL din CGMB: „Partidul Naţional Liberal denunţă batjocura la care Elena Udrea şi slugile sale din Consiliul General al Municipiului Bucureşti continuă să-i supună pe bucureşteni, în încercarea de a înlocui referendumul local cerut de cetăţeni pe marginea aşa-numitului proiect de Lege a Capitalei, cu o mascaradă regizată în laboratoarele de manipulare ale Partidului Democrat.  Întâlnirea din 10 mai 2011 dintre primarul general al Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, şi liderii de grup ai partidelor reprezentate în Consiliul General a dovedit fără echivoc că Elena Udrea şi oamenii săi de casă din PD se tem „ca dracul de tămâie” de verdictul bucureştenilor asupra esenţei şi efectelor aşa-zisei Legi a Capitalei pe care ei o promovează: desfiinţarea de facto a sectoarelor prin înlocuirea primarilor aleşi de cetăţeni cu marionete numite de Consiliul General. În cadrul întâlnirii de astăzi, reprezentanţii PD au refuzat să accepte întrebarea aflată în acord şi cu logica, şi cu bunul-simţ comun, întrebare propusă de Uniunea Social-Liberală: „Sunteţi de acord cu alegerea primarului de sector de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”.

„De asemenea, reprezentanţii PD au refuzat să accepte şi propunerile de întrebări formulate de primarul general, Sorin Oprescu, propuneri care, la rândul lor, vizează esenţa proiectului Legii Capitalei, promovat şi susţinut de Elena Udrea şi de grupul de interese politico-financiare pe care îl reprezintă. Fără să ofere vreo soluţie concretă de amendare a celor şapte întrebări insultătoare din „mascarada Udrea”, sancţionate ca atare şi de mass-media şi de societatea civilă, reprezentanţii PD au continuat să avanseze variante de întrebare care frizează ticăloşia şi imbecilitatea, care ocolesc esenţa „Legii Udrea” şi care au un singur scop: fuga de verdictul opiniei publice printr-o tentativă de manipulare a acesteia.” – se mai arată în comunicat.

” În aceste condiţii, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal din Consiliul General al Municipiului Bucureşti îşi menţin punctul de vedere exprimat în mandatul transmis de copreşedinţii Uniunii Social-Liberale, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin: referendum local organizat până la finalul actualei sesiuni parlamentare (30 iunie 2011), cu o singură întrebare care să vizeze esenţa şi efectele „Legii Udrea”.  De asemenea, facem un apel public către liderii celor două partide împreună cu care PD formează majoritatea în Consiliul General, PRM şi PNG, să abandoneze în cel de al 12-lea ceas, politica de subordonare necondiţionată faţă de interesele mafiei PD. Refuzaţi să fiţi complicii Elenei Udrea şi, prin votul consilierilor voştri, daţi-le bucureştenilor şansa de a decide ei asupra viitorului lor, şi nu Elena Udrea” – arată liderii liberali.

Cookies