PNL cere printr-o petiție DEMITEREA lui Călin Popescu-Tăriceanu – „Demolatorul Justiției”

de:
28 mai 2015
0 Afișari
PNL cere printr-o petiție DEMITEREA lui Călin Popescu-Tăriceanu -

Vicepreședinta PNL Raluca Turcan anunță lansarea unei petiții publice pentru demiterea din funcție a președintelui Senatului, având în vedere „numeroasele abuzuri” comise în cazul Dan Șova de senatorul Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de președinte al Camerei Superioare a Parlamentului, scrie realitatea.net.

„Chemăm cetățenii la semnarea unei petiții publice pentru demiterea de la conducerea Senatului României a lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care sfidează Justiția și votul cetățenilor. De luni de zile, Călin Popescu Tăriceanu profită de funcția politică de la conducerea Senatului pentru a acționa împotriva Justiției cu scopul de a-i feri de răspunsuri firești în Justiție pe politicieni suspecți de acte de corupție”, afirmă vicepreședintele PNL.

CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis îi răspunde lui Tăriceanu, referitor la demiterea lui Kovesi si Stanciu

Turcan consideră că solicitarea adresată de Tăriceanu președintelui României pentru a le demite pe președinta și pe procurorul-șef al DNA „încununează seria abuzurilor politice și reprezintă o nouă încercare de a distrage atenția de la necesitatea revenirii asupra votului pentru încuviințarea reținerii senatorului Dan Șova, prietenul premierului Victor Ponta”.

Vicepreședinta PNL susține, totodată, că o petiție publică este „singura măsură prin care se poate salva credibilitatea și se mai poate curăța imaginea Parlamentului al cărui scop de a servi cetățeanul a fost pervertit de către PSD și prietenii săi politici, într-o activitate de ascundere a politicienilor suspectați de corupție”.

Raluca Turcan precizează că petiția pentru demiterea președintelui Senatului poate fi semnată AICI.

Cookies