PNL a depus listele de candidați la Europarlamentare 2014 la Biroul Electoral Central

de:
24 mart. 2014
0 Afișari
PNL a depus listele de candidați la Europarlamentare 2014 la Biroul Electoral Central

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: La depunerea listelor au participat și Renate Weber și Norica Nicolai, candidate la alegerile europarlamentare 2014 din partea PNL.

„Depunem aceste candidaturi cu speranța unei reprezentări demne la nivel european, cu speranța că ideile, proiectele liberalilor din România se vor face simțite în structurile europene” – a declarat Crin Antonescu, după depunerea listelor de candidați . „Domnul Hellvig se află într-un litigiu cae se desfășoară în instanță, nu are o condamnare definitivă, spre deosebire de domnul Mircea Diaconu” – a spus Crin Antonescu, întrebat despre situația candidatului PNL la europarlamentare 2014. 

„Depunem aceste candidaturi cu speranţa unei reprezentări demne în Europa, cu convingerea că propunem oameni care – mă refer la cei care au mai avut un mandat – şi-au făcut datoria pe deplin şi de asemenea cu speranţa că ideile, proiectele liberalilor din România se vor face simţite în structurile europene, în Parlamentul European”, a declarat Antonescu, după înregistrarea candidaturilor pentru europarlamentare.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Liderul PNL a fost întrebat care este numărul de semnături strânse de liberali de la susţinători.

„Aproape un milion două sute de mii (…) Avem o ţintă electorală, avem un target pentru rezultatul acestor alegeri, undeva la 25%. Sigur că depinde de prezenţa care se va înregistra, dacă vom avea un număr de voturi – ceea ce sunt convins – comparabil, ba chiar mai mare cu numărul de semnături, atunci această ţintă pe toate estimările de prezenţă poate fi atinsă (…) Faptul că, din cât vedem până acum, PNL a strâns cel mai mare număr de semnături, chiar mai mare decât PSD împreună cu celelalte două forţe aliate, este un semn încurajator”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a mai fost întrebat dacă este o garanţie că pe parcursul mandatului în PE liberalii români nu vor trece la PPE.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Antonescu a replicat că deocamdată ar trebui să existe o atenţie sporită asupra ascensiunii forţelor eurosceptice, cum este cazul Franţei sau al Marii Britanii.

„Cred că, până una, alta, familiile europene care au construit Europa unită, mă refer la liberali, la creştin democraţi şi la socialişti, ar trebui să găsească numitorul comun, frontul de apărare a valorilor europene, a proiectului european (…) În legătură cu apartenenţa noastră la ALDE nu există niciun fel de dubiu. Mai mult decât atât, domnul Guy Verhofstadt va veni în România pe 6 aprilie, noi susţinem candidatura domniei sale la preşedinţia CE, lucrurile sunt foarte clare. Ce se va întâmpla pe parcursul anilor, nu sunt profet să vă spun acum”, a mai afirmat Antonescu.

Lista PNL pentru alegerile europarlamentare este deschisă de Norica Nicolai, urmată de Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig, Mihai Ţurcanu, Claudia Benchescu, Romeo Stavarache şi Andrei Muraru.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/pnl-a-depus-la-bec-lista-de-candidati-la-europarlamentare-antonescu-tinta-in-alegeri-e-25prc_1405638.html#ixzz2wsQF4HRD
Follow us: @realitatea on Twitter

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014:  Pe lista candidaților PNL la alegerile europarlamentare 2014 se află, din partea PNL – Ramona Mănescu,  Cristian Bușoi, Norica Nicolai, Adina Vălean, Eduard Hellvig, Renate Weber, Ovidiu Silaghi.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Alegerile vor avea loc la 25 mai. 

Cookies