PMB vrea să expertizeze 10 imobile la care a lucrat Compania de Consolidări și nu au fost recepționate. Nicușor Dan: Proprietarii nu pot intra în posesia locuințelor

25 iul. 2023
465 afișări
PMB vrea să expertizeze 10 imobile la care a lucrat Compania de Consolidări și nu au fost recepționate. Nicușor Dan: Proprietarii nu pot intra în posesia locuințelor
PMB vrea să expertizeze 10 imobile la care a lucrat Compania de Consolidări și nu au fost recepționate. Nicușor Dan: Proprietarii nu pot intra în posesia locuințelor | Sursa foto: Facebook - Nicușor Dan

Consilierii generali ai Capitalei vor discuta în cadrul ședinței de vineri un proiect care prevede expertizarea celor zece imobile la care a lucrat Compania Municipală Consolidări şi care nu au fost recepţionate până în acest moment.

Primăria Capitalei își dorește expertizarea a 10 imobile la care a lucrat Compania Municipală Consolidări și nu au fost recepționate

Proiectul are în vedere realizarea expertizelor tehnice care să ateste calitatea și cantitatea lucrărilor efectuate. Cheltuielile vor fi suportate de la bugetul local, a transmis Agerpres.

Imobilele au următoarele adrese:

  • str. Biserica Enei nr. 14,
  • str. Blănari nr. 2, nr. 6, nr. 8,
  • Calea Victoriei nr. 22-24,
  • str. Franceză nr. 30,
  • Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 30 (Corp A+B),
  • str. Pictor Ştefan Luchian nr. 12 C,
  • str. Ştirbei Vodă nr. 20,
  • str. Vânători nr.17.

În referatul de aprobare se arată că Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a încheiat contracte cu Compania Municipală Consolidări pentru cele zece imobile mai sus menționate. Această companie municipală se află acum în procedură de faliment.

Pe data de 8 iunie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, propunea efectuarea unei expertize tehnice de calitate la cele zece imobile pe care Compania Municipală Consolidări refuză să le predea, astfel încât să se stabilească „ce s-a făcut şi ce mai e de lucrat” la acestea.

Nicușor Dan a scris următoarele pe Facebook:

De doi ani şi jumătate, fosta Companie Municipală pentru Consolidări (CMC), aflată în procedură de faliment, refuză să predea AMCCRS actele pentru lucrările executate şi neterminate la 10 clădiri rezidenţiale. Din acest motiv, proprietarii imobilelor, mutaţi în locuinţe de necesitate în urmă cu doi ani, nu pot intra în posesia locuinţelor.

Motivul invocat de fosta Companie este că nu au fost plătite lucrările executate. În realitate, nu există documente justificative pentru plata acestor lucrări.

Dintre imobilele la care a lucrat Compania Municipală Consolidări, doar unul a fost recepționat

Pe data de 29 mai, directorul executiv al AMCCRS, Răzvan Munteanu, spunea că, dintre imobilele la care a lucrat Compania Municipală Consolidări, unul singur a fost recepţionat.

Răzvan Munteanu a spus următoarele în cadrul şedinţei de Consiliu General al Capitalei:

Din cele zece, un singur imobil a îndeplinit condiţiile legale pentru a putea fi recepţionat. Am făcut recepţia imobilului din str. Spătarului nr. 36. Pentru celelalte imobile am câştigat în instanţă denunţarea contractelor cu cei de la Compania Municipală de Consolidări.

Au refuzat să predea imobilele. Suntem în proces cu ei pentru a preda aceste amplasamente. Niciunul nu este finalizat pentru a putea să se realizeze recepţia la terminarea lucrărilor. (…) Noi avem toate contractele pentru restul de executat încheiate.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies