PMB vrea să cumpere 7 microbuze electrice pentru transportul public metropolitan București – Ilfov. Licitația, lansată în SEAP

29 apr. 2025
1317 afișări
PMB vrea să cumpere 7 microbuze electrice pentru transportul public metropolitan București – Ilfov. Licitația, lansată în SEAP
PMB vrea să cumpere 7 microbuze electrice pentru transportul public metropolitan București – Ilfov. Licitația, lansată în SEAP | Sursa foto: PMB - Facebook

Primăria Municipiului București (PMB) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), luni, 28 aprilie, procedura pentru achiziționarea a 7 microbuze electrice. Noile vehicule vor fi folosite pentru transportul public metropolitan București – Ilfov, dintre care 5 pentru Municipiul București și 2 pentru comuna Snagov.

PMB vrea să cumpere 7 microbuze electrice

Primăria Capitalei vrea să cumpere 7 microbuze electrice, pentru transportul public metropolitan București – Ilfov, dintre care 5 pentru Municipiul București și 2 pentru comuna Snagov. Licitația a fost lansată în SEAP.

De asemenea, vor fi achiziționate și stațiile de încărcare aferente, 5 stații lente și 2 stații rapide pentru Municipiul București și 2 stații lente și 1 stație rapidă pentru comuna Snagov.

Pentru această investiție, Primăria Municipiului București (PMB) a obținut fonduri nerambursabile prin PNRR și a încheiat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Noile microbuze vor contribui la promovarea mobilității urbane durabile și la reducerea emisiilor, ca urmare a îmbunătățirii eficienței transportului public de călători la nivel periurban, a frecvenței și a timpilor de deplasare, cât și a accesibilității.

Ofertele pot fi depuse de operatorii economici interesați până la data de 29 mai 2025, ora 15:00.

Valoarea totală estimată pentru achiziționarea celor 7 microbuze este de 10.784.487,18 lei fără TVA.

Anunțul poate fi consultat AICI.

O singură firmă s-a înscris la licitația pentru achiziția a 22 de troleibuze

PMB a mai scos la licitație, în SEAP, la începutul lunii februarie, contractul de achiziție publică „Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public prin achiziția unui număr de 22 troleibuze din gama de 12 m cu autonomie de minim 20 km”, ce valorează 71,5 milioane lei. Licitația s-a încheiat și are un singur ofertant, anume Anadolu Automobil Rom.

Achiziția vizează crearea unui sistem de transport „eficient, integrat, durabil și sigur, proiectat să promoveze dezvoltarea economică și teritorială inclusiv din punct de vedere social și să asigure o calitate ridicată a vieții, prin conservarea mediului înconjurător și a ecosistemului uman”, prevede anunțul.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies