În urma blocajelor din trafic de astăzi, 16 octombrie, cauzate de lucrările de reabilitare și consolidare la Podul Grant, pe sensul Crângași-Turda, s-au decis mai multe măsuri pentru fluidizare, anunță Primăria Capitalei.
Într-o ședință la care au participat primarul Nicușor Dan și reprezentanți ai Brigăzii Rutiere, Poliției Locale Sector 1, Poliției Locale Sector 6, Poliției Locale a Municipiului București, STB și Administrației Străzilor București s-au decis mai multe măsuri pentru fluidizarea traficului în zona Podului Grant:
De asemenea, Primăria Capitalei le recomandă șoferilor care se deplasează dinspre Calea Giulești înspre Gara de Nord să folosească ruta ocolitoare: Calea Plevnei-Știrbei Vodă-Str. Buzești, dar și traseele alternative prin Șos.Virtuții – Splaiul Independenței, respectiv Calea Crângași – străzi adiacente – Calea Giulești.
Restricțiile sunt semnalizate de panouri de presemnalizare instalate în intersecțiile principale. Șoferii sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.
În plus, PMB face apel la bucureșteni pentru a alege mijloace de transport în comun în defavoarea mașinii personale, în cazul în care este posibil
Reabilitarea și consolidarea podului Grant este necesară și de importanță majoră pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în această dimineață și pe toată perioada lucrărilor. Îi asigurăm pe bucureșteni că monitorizăm în permanență starea traficului și vom lua măsuri suplimentare acolo unde situația o va impune.
Astăzi, 16 octombrie, Podul Grant s-a închis circulației pentru a se realiza lucrări de consolidare și de reparații, iar traficul a fost dat peste cap. Șoferii au stat în trafic ore în șir, iar măsurile luate inițial de autorități pentru fluidizarea traficului nu au avut aproape niciun efect.
Participanții la trafic și călătorii care au mers astăzi cu tramvaiul 41 s-au revoltat pe rețelele de socializare. Iată ce au spus oamenii pe grupul „Info Trafic București și Ilfov”:
Te-ar mai putea interesa și: