ARHIVA B365

PMB va oferi 750 de lei pentru copiii cu vârste între 7 şi 16 ani. Pentru ce sunt banii

Proiectul a fost aprobat în unanimitate.

Pentru înscrierea în proiect, părintele sau reprezentantul legal al elevului trebuie să depună la sediul ASSMB un dosar care să cuprindă o cerere tip, acordul pentru fotografierea dinţilor copilului înainte şi după, copii ale certificatului de naştere, actelor de identitate, precum şi consimţământul părintelui sau reprezentantului legal al copilului privind aplicarea aparatului dentar şi un document tip eliberat de un medic de la Spitalul Dr. Dan Theodorescu.

Bugetul alocat proiectului este de aproape 200.000 de euro, respectiv 925.500 de lei. Proiectul va fi implementat în perioada 17 septembrie 2018 – 17 septembrie 2018 şi a fost inclus pe ordinea de zi a CGMB după ce a fost propus în cadrul campaniei „Propune pentru Bucureşti!”.

Documentele anexate proiectului CGMB arată că un studiu naţional realizat în anul 2013, care a inclus 6.786 de elevi din şapte oraşe din România, inclusiv Bucureştiul, arată că la copiii cu vârste între 6 şi 11 ani peste 75% dintre dinţii temporari şi 39% dintre dinţii definitivi sunt afectaţi de carii.

Acelaşi documente invocă un studiu realizat în perioada aprilie-mai 2013 în şapte oraşe din România care arată că 56% dintre elevii cu vârste de până la 13 ani care au luat parte la acest studiu au nevoie de tratament ortodontic, dintre cele şapte oraşe care au partidcipat la studiu Bucureştiul aflându-se pe primul loc în ceea ce priveşte numărul elevilor cu necesitate mare de tratament ortodontic.

Iniţial, proiectul propus Primăriei prevedea doar campanii şi consultaţii medicale gratuite pentru copii şi elevi şi un buget de 30.000 de euro, proiectul fiind ulterior modificat şi denumit „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti” iar bugetul alocat fiind majorat la 199.943 euro, aproape de nivelul maxim (200.000 de euro) alocat fiecăruia dintre cele 20 de proiecte propuse de cetăţeni.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button