PMB: STB a mărit capacitatea de transport cu cinci tramvaie pe relaţia Ghencea – Piaţa Presei Libere

de:
03 sept. 2019
1 Afișari
PMB: STB a mărit capacitatea de transport cu cinci tramvaie pe relaţia Ghencea - Piaţa Presei Libere

Potrivit PMB, STB menţine în continuare liniile navetă de autobuz 641 şi 642 pentru preluarea călătorilor şi, în plus, a înfiinţat o nouă linie navetă de autobuze – 643, care funcţionează între terminalele Ghencea şi Lujerului, pe Bd. Ghencea – Str. Braşov – Str. Lujerului, cu întoarcere în rondul situat înainte de intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu.

Pe acest traseu autobuzele opresc comun cu cele ale liniei 641, precum şi în staţiile terminale Lujerului, amplasate pe Str. Lujerului înainte şi după rond.

„Aşa cum am promis, s-a reluat circulaţia tramvaiului 41, înainte de începerea noului an şcolar! Sunt un om de cuvânt şi demonstrăm, încă o dată, că respectăm termenele impuse şi că finalizăm lucrările de investiţii în cel mai scurt timp! După o suspendare de aproximativ două luni, timp în care s-au realizat o serie de lucrări absolut necesare la pasajele Ciurel şi Grant, linia de tramvai 41 – care asigură transportul călătorilor între cartierul Ghencea şi nordul Capitalei – şi-a reluat activitatea din data de 31 august. De asemenea, am solicitat mărirea capacităţii de transport în zonă, astfel încât, după începerea şcolii, să existe pe traseu suficiente mijloace de transport în comun pentru bucureşteni”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Tramvaiele liniei 41 şi-au reluat circulaţia între terminalele Piaţa Presei Libere şi Ghencea pe Bd. Expoziţiei – Bd. Mărăşti – Bd. Alexandru Averescu – Str. Turda – pasajul Grant – Şos. Crângaşi – Str. Virtuţii – Str. Lujerului – Str. Braşov – Bd. Ghencea. Pe Pasajul Grant, tramvaiele circulă alternativ în ambele sensuri dinspre Şos. Virtuţii spre Str. Turda.

Intervalul de succedare între două tramvaie consecutive poate fi menţinut la 3-4 minute la orele de vârf, faţă de 2-3 minute cât era intervalul înainte de suspendarea liniei, precizează PMB.

În plus, STB SA monitorizează permanent fluxurile de călători în zona deservită de această linie importantă şi propune forurilor decizionale, în mod operativ, modificări ale capacităţii de transport, în funcţie de cerere, se mai arată în comunicat. 

Cookies