PMB ridică șase săli de sport în București! Unde vor fi construite

de:
08 iul. 2019
0 Afișari
PMB ridică șase săli de sport în București! Unde vor fi construite

Potrivit sursei citate, complexurile sportive vor avea terenuri multifuncţionale – de tenis, volei, baschet şi fotbal, atât la interior, cât şi la interior, vestiare, grupuri sanitare, duşuri şi cabinete medicale.

Primăria precizează că se lucrează la următoarele obiective:

– Complexul multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Şcoala 112, unde lucrările sunt executate de Compania Municipală de Consolidări SA, iar în prezent acestea sunt realizate în proporţie de 33%;

– Complexul multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Şcoala 67, executat tot de Compania Municipală de Consolidări SA – stadiul actual 27%;

– Complexul multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Şcoala Gimnazială Leonardo da Vinci (fosta Şcoală 75), lucrările fiind executate de Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA – în prezent, stadiul fizic este de 13%, a fost realizată infrastructura;

– Complexul multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Şcoala Alexandru Ioan Cuza (fosta Şcoală 199), construit de Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA. Stadiul fizic al lucrării este de 12%, s-a realizat infrastructura construcţiei;

– Complexul multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Liceul Benjamin Franklin, unde lucrarea este executată de Compania Municipală de Consolidări SA. În prezent, stadiul fizic este de 10%;

– Complexul multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Şcoala 92, realizat de Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA. În prezent, stadiul fizic este de 9%, s-a realizat infrastructura construcţiei.

Municipalitatea anunţă că va demara lucrările şi la alte săli de sport în Capitală.

Cookies