Primăria Municipiului București anunță că vrea să pună mai mult în valoare râul Dâmbovița și să transforme zonele din apropierea lui în spații mai accesibile pentru bucureșteni. Planul presupune regândirea circulației, plantarea de arbori și recuperarea, acolo unde este posibil, a unor suprafețe care să fie redate oamenilor.
Primarul general Ciprian Ciucu spune că, în prezent, Dâmbovița „arată ca un canal”, însă există soluții prin care malurile râului pot deveni mai primitoare.
PMB a transmis bucureștenii că își dorește să pună în valoare Dâmbovița, a spus că poate fi mai mult decât „un canal ce traversează Bucureștiul”.
Astfel că, în timp, o va transforma într-un loc mai primitor. Va fi regândită circulația, se vor planta arbori și vor fi zone suficient de late
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
Arată ca un canal, dar există soluții pentru a o transforma într-un loc mai primitor.
Să ai un luciu de apă în oraș este o binecuvântare, iar oamenii trebuie să poată ajunge cât mai aproape de apă.
Așa cum se știe, toate orașele europene moderne fructifică aceste spații de lângă râuri. Viziunea pe care și eu o împărtășesc este că va trebui, în timp, să punem în valoare Dâmbovița.
Astăzi arată ca un canal, dar există soluții pentru a o transforma într-un loc mai primitor. Asta înseamnă să regândim circulația, să plantăm mai mulți arbori și, acolo unde este posibil, să recuperăm spațiul de lângă apă pentru oameni, a declarat primarul general Ciprian Ciucu astăzi, la conferința „Prețul și valoarea apei în oraș”, dedicată rolului râului Dâmbovița.
Ciprian Ciucu spune că PMB a reluat o parte dintre proiectele prevăzute în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), care aveau deja avize și autorizații.
Ca primar general, am încercat să revitalizez o parte din proiectele din PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană), cele care aveau ceva avize și autorizații, și deja am scos la licitație să refacem zona dintre Podul Unirii și Podul Izvor, inclusiv Podul Calicilor, a anunțat edilul.
De asemenea, Primăria Capitalei a transmis că pregătește împreună cu Primăria Sectorului 6 un proiect-pilot de reamenajare în zona Regie, care ar putea fi realizat vara viitoare.
Pe măsură ce A0 și drumurile radiale vor schimba modul în care se circulă în București, aceste schimbări pot permite recuperarea unor spații importante pentru oraș și pentru oameni.



