PMB investiţie de peste 3 milioane de lei pentru reabilitarea podului Străuleşti

de:
25 iul. 2018
0 Afișari
PMB investiţie de peste 3 milioane de lei pentru reabilitarea podului Străuleşti

Podul Străuleşti se află pe DN1A şi traversează Lacul Griviţa, la ieşirea din Bucureştii Noi spre Târgovişte.

La sfârşitul lunii aprilie, partea superioară a zidului s-a prăbuşit, antrenând şi umpluturile de sub trotuar şi parţial de sub prima bandă de circulaţie, explică municipalitatea. Astfel, există riscul unei alte alunecări a umpluturilor din rampă din cauza precipitaţiilor şi din cauza trecerii pe prima bandă a camioanelor grele.

Conform proiectului, se vor face lucrări la suprastructura şi infrastructura podului, la sistemul de rezemare, la trotuare şi rosturi de dilataţie, la sistemul de scurgere a apelor, parapeţi şi borduri de protecţie, la racordarea podului cu rampele şi la calea de pe rampele de acces.

„Se consideră că prin realizarea acestor lucrări, podul va fi adus într-o stare care să corespundă cerinţelor de calitate prevăzute în Legea nr. 10/1995 şi anume rezistenţa şi stabilitatea la acţiuni statice, dinamice şi seismice, durabilitatea siguranţei în exploatare, igiena, sănătatea oamenilor, protecţia şi refacerea mediului”, se arată în proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de consolidarea şi reabilitare a podului Străuleşti.

Investiţia se ridică la peste 3 milioane de lei, iar durata lucrărilor a fost estimată la 12 luni.

Cookies