Într-un anunț neașteptat, dar de-o importanță formidabilă, Primăria Capitalei ne vestește, practic, „Deceniul Ciucu”.
Deși mai sunt doi ani până la alegeri, PMB ne cere practic de pe acum votul pentru domnul Ciucu, astfel încât primarul general al Capitalei să administreze orașul vreme 10 ani, timp în care Bucureștiul va suferi „Marea Transformare”.
La finalul acestui proces epic, orașul va fi de nerecunoscut. În bine.
Primăria Capitalei ne anunță, pe Facebook, că toate aceste schimbări extraordinare pe care domnul Ciucu le vrea pentru București au fost enumerate la un eveniment la Camera de Comerț Româno-Olandeză, la care primarul general a participat.
Ciprian Ciucu a luat cuvântul de la masa poe care erau întinse farfurii cu mezeluri (se poate sesiza prosciutto) , croissante, ceva pain au chocolat, pâinici, brânzici, fructe și legume.


În „Deceniul Ciucu” se vor întâmpla multe, a spus primarul general:
Vreau să regenerez centrul, să fie mai accesibil pentru pietoni și cu mai multe zone verzi. Vreau să îl regenerez pe modelul Madrid, nu sper chiar la Paris. Vor fi 10 ani grei, dar va merita.
Viziunea primarului este amplă, așadar e explicabilă nevoia de 10 ani:
Vom regenera malurile Dâmboviței, zona Magheru, zona Palatului Regal. Aici sunt multe muzee, teatre, restaurante, potențialul turistic e mare. Pe Magheru, care acum e poluat și zgomotos, văd piațete verzi, zona unde se poate sta, lua masa. Organizăm concursuri de soluții, dar durează 6-8 luni”.
Marea și vechea problemă a parcărilor din București va avea și ea rezolvare în „Deceniul Ciucu”, în care centrul Bucureștiului va înceta să mai fie „un depozit de mașini, zgomotos, poluat”.
Primarul explică și cum se va petrece schimbarea. Vorbește acum despre 5 posibile parcări subterane:
Problema mașinilor e una mare în București. Poți parca oriunde, fără consecințe, e poluare mare, cei mai afectați sunt copiii, orașul arată cum arată, nu îl poți vedea de mașini. Nu vor mai fi atât de multe zone de parcat în centru. Sigur, mașinile vor trece, pot staționa, taxiuri, mașini de aprovizionare, dar nu mai pot parca. Credem că dacă se fac parcări în subteran în centru, vor fi mai multe mașini, nu e adevărat, doar le vom muta dedesubt. Am găsit studii pentru 5 locații, le voi prioritiza
Dacă vi se pare deja enorm, nu știți tot: dacă are 10 ani la PMB, vom avea piste de biciclete peste tot prin oraș, dar mai ales vor fi legate într-un traseu continuu, nu ici și colo, cum sunt acum.
Pentru cine ar pune la îndoială promisiunea, dl. Ciucu subliniază 9clasic) că nu există primar în oraș care să fi făcut mai multe piste de bicicletă decât dumnealui, când era la Sectorul 6:
Sunt primarul care a făcut cei mai mulți kilometri de piste de biciclete. Tot ce am construit în Sectorul 6 are piste. Problema e de conexiuni. Iar de acum, tot ce vom construi va avea piste, am cerut asta și primarilor de sector. E pe agenda mea.
În cazul în care aveți senzația că ne aflăm deja (și extrem de prematur) în campanie electorală, vă reamintim că, la noi în țară și la noi în oraș, campania electorală nu se termină, practic, niciodată.
Este cadoul extraordinar pe care, de decenii deja, politicienii ni-l fac nouă, cetățenii contribuabili😉