FIT CITY

PMB a cumpărat 8.400 de teste pentru antigen SARS-CoV-2 şi 5.400 de teste rapide COVID-19

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) precizează că între Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, PMB, ASSMB şi cele şase primării de sector a fost încheiat, în 27 martie, un Protocol care prevede în detaliu atribuţiile fiecăreia dintre părţile semnatare.

„PMB, ASSMB şi primăriile celor 6 sectoare ale Capitalei şi-au asumat rolul de a asigura un sprijin logistic acţiunii de testare, în timp ce aspectele de ordin ştiinţific sunt gestionate de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, instituţia medicală care coordonează studiul şi colaborează cu European Programme for Intervention Epidemiology Training (EPIET) pentru stabilirea modalităţii de eşantionare şi pentru analiza datelor”, arată reprezentanţii Primăriei, într-un comunicat de presă transmis marţi.

Astfel, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a achiziţionat 8.400 de teste pentru antigen SARS CoV-2 şi 5.400 de teste rapide COVID-19 pentru Imunoglobuline G/M. De asemenea, cele şase primării de sector au achiziţionat fiecare 1.000 de teste pentru antigen SARS CoV-2 şi 1.000 de teste rapide COVID-19 pentru Imunoglobuline G/M;

„De asemenea, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a achiziţionat şi va pune la dispoziţia Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” toate echipamentele de protecţie necesare pentru protecţia personalului medical şi a şoferilor ( halate chirurgicale, viziere, mănuşi, măşti FFP2, soluţii antiseptice, truse de urgenţă, materiale necesare activităţii de testare în teren, etc)”, mai scrie în comunicat.

La rândul lor, cele şase primării de sector semnatare ale protocolului şi-au asumat trimiterea invitaţiilor către persoanele selectate în cadrul eşantionului de testare, recepţionarea şi centralizarea răspunsurilor la invitaţia de participare la testare, programarea pe zile/ore a persoanelor care au răspuns afirmativ la invitaţie şi stabilirea, împreună cu Poliţia locală din subordine, a traseului echipei de testare.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button