VREMEA

Ploi în Capitală, după 5 iulie. Prognoza meteo pe două săptămâni, în București, la mare și la munte

În București, perioada 1- 14 iulie va debuta cu temperaturi uşor sub normele climatologice, cu valori maxime de la 24 la 28 de grade. Până în data de 4 iulie se va resimţi o încălzire treptată a vremii, până la medii de 28 …30 de grade. Până la sfârşitul intervalului variaţiile de temperatură se vor situa tot în jurul acestor valori. Valorile de temperatură nocturne vor avea oscilaţii asemănătoare, cele mai scăzute urmând a se înregistra în primele zile ale intervalului, în jur de 13 grade, iar cele mai ridicate, respectiv 16…18 grade, la mijlocul intervalului.

În privinţa ploilor, acestea pot apărea sporadic şi în cantităţi nesemnificative, aproape în fiecare zi, începând cu data de 5 iulie.

La munte, după valori foarte scăzute în primele zile, temperaturile vor creşte uşor până în data de  4 iulie, apoi regimul termic se va menţine relativ constant, în jurul unei medii a maximelor de 18 grade şi a minimelor de 10 grade. Aversele, însoţite de descărcări electrice, vor fi pe arii restrânse şi în general slabe în a  doua parte a primei săptămâni. A doua săptămână va aduce averse mai frecvente şi pe arii mai extinse

La mare, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată până la mijlocul intervalului, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 27…28 de grade. În jurul datei de 10 iulie temperaturile pierd unu-două grade, apoi va urma o perioadă cu un regim termic relativ constant, valorile medii situându-se în jurul normelor climatologice. Oscilaţii termice
asemănătoare se vor regăsi şi în regimul minimelor, care cresc de la 16…18 grade la început, la o medie în jur de 19 grade începând din data de 7 iulie.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în prima zi şi, din nou, în perioada 5-8 iulie


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button