Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în București. Noua avertizare meteo este valabilă de vineri, ora 12:00 până sâmbătă la ora 10:00.
După cum anunță meteorologii, în intervalul 2 septembrie ora 12:00 – 3 septembrie ora 10:00, în vestul estul și în sud-estul Munteniei și în Dobrogean va fi activ un cod galben de ploi torențiale și instabilitate atmosferică.
ANM anunță că aversele torențiale însoțite de descărcări electrice vor fi prezente în special pe parcursul serii și al nopții.
Iată care sunt fenomenele vizate de această avertizare valabilă în București:
În intervalul menționat, în vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara și noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, a transmis ANM.
În intervalul 2 septembrie ora 12:00- 3 septembrie ora 10:00 în Oltenia, Transilvania local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea va fi valabil un cod portocaliu de ploi torențiale.
Fenomenele vizate de această avertizare sunt următoarele: ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată. Conform meteorologilor în intervale scurte de timp ori prin acumulare se vor înregistra cantități de apă cuprinse între 40 – 60 de litri. Izolat în Oltenia se vor înregistra chiar peste 70 – 80 de litri de apă.
În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, anunță ANM.
În intervalul 2 septembrie ora 15:00 – 3 septembrie ora 03:00 vor exista județe ce se vor afla sub incidența unui cod roșu de ploi abundente.
Local în județul Vâlcea, în zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș se vor acumula cantități de apă de 70…90 l/mp și izolat peste 100 l/mp, anunță meteorologii.