„Ploaia îngheţată” vine în Bucureşti, anunţă ANM

de:
04 feb. 2012
0 Afișari

Acesta urmează să se instaleze în zone chiar mai extinse decât se estimase iniţial spre dimineaţă, a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, citat de Mediafax. Potrivit directorului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, citat de Mediafax, „freezing rain” este un fenomen „destul de rar, însă nu total neobişnuit pentru România”.

„Noi nu greşim prognozele. Ne aşteptam ca acest lucru să se întâmple şi a început deja să se întâmple. Depinde de cantităţi (de precipitaţii – n.r.) şi de temperaturi, însă este posibil să apară pe o zonă mai extinsă decât se estimase iniţial. Trebuie ţinut cont însă că formarea lui depinde exclusiv de cantităţile de ploaie şi de temperaturi”, a declarat pentru Mediafax directorul ANM, Ion Sandu.

Directorul ANM a declarat recent că nu este cazul ca populaţia să intre în panică din cauza ninsorii şi a viscolului, dar a ţinut să atenţioneze asupra momentului în care nisoarea se va transforma în ploaie. Fenomenul se formează din cauză că în straturile înalte ale atmosferei temperaturile cresc, iar la nivelul solului, unde sunt temperaturi sub zero grade, ploaia se transformă imediat în gheaţă. Astfel, în urma ploii îngheţate se formează o crustă subţire de gheaţă.

Un astfel de fenomen, de această amploare, este primul înregistrat în ultimii şase ani în Romania. Dar în urmă cu 14 ani a mai avut loc o astfel de ploaie care s-a soldat cu sute de accidente rutiere şi cu 20 de morţi.  Tot în 1998, o ploaie îngheţată a afectat estul Canadei şi porţiuni din nordul Statelor Unite. Asta dupa ce, cu patru ani mai devreme, acelaşi fenomen provocase pagube de peste un miliard de dolari în sudul Statelor Unite.

Cookies