Ploaia a dat traficul din București peste cap. Toate intrările spre Capitală sunt blocate

20 mai 2021
108 Afișari
Ploaia a dat traficul din București peste cap. Toate intrările spre Capitală sunt blocate

Ploaia a dat traficul din București peste cap. Toate intrările spre Capitală sunt blocate, iar în partea de sud sute de mașini au format cozi.

Ploaia a dat traficul din București peste cap. Toate intrările spre Capitală sunt blocate

Încă de miercuri, de la deschiderea școlilor, traficul din Capitală s-a desfășurat cu dificultate. Joi dimineață, ploaia a îngreunat circulația, iar toate intrările în București sunt complet blocate.

În zona de Sud a Capitalei, mai exact în Berceni, s-a format o coadă de sute de mașini care nu pot înainta, iar atunci când se întâmplă acest lucru, viteza maximă este de 10km/h, potrivit Digi24.

Polițiștii de la Rutieră nu sunt în zonă pentru a dirija traficul. Foarte multe intersecții rămân nedirijate pentru că sunt prea puțini polițiști rutieri care să facă față acestor valori ridicate de trafic.

Aceeași situație este și în partea de Nord a Capitalei.

Polițiștii transmit că se circulă cu dificultate și la intrările în București dinspre Chitila sau Berceni.

Șoferii sunt atenționați să fie atenți, deoarece se circulă în condiții de ploaie. În jurul orei 8:00, a avut loc un accident grav pe DN1, un șofer care circula cu viteză foarte mare a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a izbit de două mașini și de un stâlp de electricitate.

Polițiștii avertizează șoferii să păstreze distanța regulamentară în condițiile în care frânarea este mai dificilă din cauza ploii.

Amintim că ANM a emis un cod galben de ploi pentru Capitală, valabil joi și vineri.

Cookies