Playlistul unui neobosit chiriaș: ce melodii li se potrivesc cartierelor din București și mai ales de ce

Iar mă mut. Nu voiam, dar m-a convins faptul că nu mai puteam să stau unde stau. Nu pot spune că am fost dat afară, doar că înăuntru nu mai era loc de mine. De acum nu voi mai fi om de centru, ci om de Obor, zonă în care nu am mai locuit până să mă mute viața acolo, dar despre care mi-aduc cu claritate aminte că mi-a zis acum mulți ani o clarvăzătoare că e zona cel mai bine aspectată din punct de vedere al energiei care hrănește abundența financiară, motiv din care a și fost făcută ditamai piața acolo, ca să le meargă bine neguțătorilor din zonă. Deci, când veți auzi de noul milionar din Obor, eu sunt. Sunt chiar curios cum o să se întâmple asta, căci eu am o personalitate care mai mult tinde să fie obosită decât oborită, joc de cuvinte specific vârstei de pensionare la care consider că mă aflu de când m-am născut.

Ziceam într-un articol anterior că în drumul meu spre iluminare pe locul doi, după talentul de a mă regăsi campion la relații toxice al căror numitor comun sunt eu, se află talentul de a mi se comunica faptul că nu mai pot locui unde locuiesc, indiferent dacă era un contract pe bani sau gratis. Un vis, o minune, alerg iar de tine, practic. De-a lungul nenumăratelor mele mutări involuntare, ca să-mi arate soarta că nu mă lasă de capul meu, mi-a fost alături muzica. Așa că astăzi, negăsind vreun subiect mai concret despre care să n-am vreo opinie, m-am decis să mă gândesc ce melodii li se potrivesc cartierelor din București . În cazul celor în care am locuit mă voi lega de experiențele mele, în cazul celor în care nu am locuit mă voi lega de imaginație. Bine, având în vedere că attention span-ul e mic în 2024, nici nu știu dacă le voi lua pe toate, că mă uit acum pe hartă și sunt destul de multe, deci le țin doar pe cele în care am stat. 

Cum a ajuns REM pe Ștefan cel Mare

Prima data și prima dată când am venit eu în București am locuit în gazdă la o doamnă venerabilă de peste 70 de ani, foarte plăcută și uneori prietenă cu alcoolul, pe Ștefan cel Mare, aproape de Perla, deci cumva în Dorobanți. În sufragerie, care nu avea nimic din strălucirea acestui cartier select și pe care o împărțeam cu alți trei băieți, existau două recamiere, un șifonier mare cu două uși, o masă la fereastră pe care era un televizor imens care acoperea mai bine de jumătate din lumina naturală, o altă masă cu patru scaune în mijloc, un fotoliu extensibil, un fotoliu neextensibil și alte patru scaune care pe unde.

Am mai locuit în Dorobanți, cu puțină mobilă, la parter, singur, doar că prinsese cineva drag de mine și-mi spărgea sau forța ferestrele. Deci numai bucurii am avut în Dorobanți, prin urmare piesa cea mai potrivită pentru mine în relație cu acest cartier este REM – Everybody Hurts. 

Fallow The Sun în Drumul Taberei

A urmat o scurtă perioadă de câteva săptămâni, în gazdă la o altă doamnă, în Drumul Taberei unde am fost acuzat de furt și apoi am stat la o colegă de facultate care m-a ținut câteva săptămâni pentru că fusesem dat afară după ce fusesem acuzat de furt, necontând că obiectul furat era în casă. Mă rog, acuzația venea din partea unei doamne a cărei integritate emoțională fusese puternic zdruncinată de decesul vremelnic al soțului, deci înțelegere există.

Îmi amintesc însă că în Drumul Taberei era, așa, un aer de liniște, ușor provincial, prăfuit, dar și cu verdeață, multe ciripituri, foarte mult soare și multă lume pensionată care părea mai mult preocupată de lumina spre care se îndrepta în veșnicie, decât de cartierul în care locuia în temporar. Xavier Rudd – Follow the Sun îmi pare o piesă foarte potrivită ca atmosferă pentru acest cartier. 

Prin anunțuri publicate la ziar, am găsit apoi, conform cu bugetul meu, un loc într-o cameră pe care o împărțeam cu un alt băiat, într-un apartament pe Drumul Găzarului, cartierul Giurgiului. Apartamentul avea două camere, în cealaltă cameră stăteau alți doi băieți. După o săptămână, proprietara a venit să-mi ceară bani de întreținere. I-am zis că e cam devreme, mi-a zis să-mi fac bagajele dacă nu plătesc.

După vreo patru zile mi-a cerut bani de curent, i-am zis că e cam devreme, mi-a zis să-mi fac bagajele dacă nu plătesc. Cine mă credea pe mine acasă, la Drăgășani, zonă pură, că am problema asta și că nu cer bani aiurea. Am dat din banii mei de buzunar. După încă vreo câteva zile mi-a cerut iar bani, i-am zis să mă lase până a două zi, a plecat. În casă era un telefon fix, din ăla cu disc. Avea lacăt pus pe el.

Am rupt lacătul după ce a plecat, mi-am sunat toate cunoștințele din afară țării și, chiar dacă nu aveam ce vorbi cu ele, am vorbit vreo două ore, mi-am făcut bagajele și am plecat înapoi pe Ștefan Cel Mare unde am stat 3 ani. Aș zice că aici merge o piesă de răzbunare, Billie Eilish – Watch.

River of Dreams prin Dristor

De la Dristor mă aștept oricând să-și ceară autonomia și să-și proclame independența. Am stat acolo, împărțind o garsonieră cu două prietene, și a fost primul cartier care mi-a demonstrat că nu trebuie să stai în centru ca să ai totul la îndemână și aproape. Acolo am reușit și singura inundație din viața mea, sper că și ultima, din fericire la două săptămâni după ce murise domnul isteric de dedesubt care se sesiza și dacă mergeai noaptea prin casă și din nefericire la nici două zile după ce în locul lui se mutase o doamnă care ne-a acuzat că i-am distrus zugrăveala proaspătă care se vedea că avea cel puțin 15 ani. Dormeam când a început la 2 noaptea să bată cu o lingură de lemn în ușă, așa că dedic acestui cartier piesa River of Dreams a lui Billy Joel.

Militari, cartierul iubirii. În Militari am stat în două locuri, timp de vreo 1 an și jumătate, dar e un cartier pe care îl vizitam destul de des, pentru că acolo și-au luat mulți colegi de liceu și prieteni apartamente, ca să fie mai aproape de Autostrada București Pitești care îi ducea la noi acasă, la Drăgășani.

Melodia care mă leagă pe mine de cartierul acesta este Cheloo – Toate femeile. Aveam un coleg de camera hip-hoper, foarte smart și apăruse Sindromul Tourette, albumul lui Cheloo, iar piesa asta era ultima pe CD, la vreo zece minute de liniște după penultima piesă. Am auzit-o prima dată prin somn și am căutat-o trei zile până am adormit iar cu albumul pus, iar au trecut cele zece minute de liniște pe CD și a intrat piesa. Am sărit din somn să vedem unde e. Așa ne-am prins că era ascunsă pe album.

Don’t Worry Be Happy, Buftea!

Între timp am lucrat mult în Buftea, mi-am făcut acolo prieteni, un departament de scenografie, practic, și m-am mutat la ei. În Rahova. Cu ei mergeam des la Bușteni unde am învățat să beau vodcă cu halba, motiv din care n-am mai  băut vodcă de vreo 14 ani și acum mi se strepezește creierul când mă gândesc.

În casa în care locuiam găseai orice, de la datorii și cumpărături pe caiet până la xeroxuri și grenade false. Am mai stat în Rahova încă doi ani, cu un partener de viață și câinele nostru excepțional, deci aș spune că Rahova pentru mine e good vibes, așa că îi aloc Don’t Worry Be Happy a lui Bobby McFerrin.

În Berceni am stat câteva luni bune cu soru-mea într-un apartament pe lângă Școala de Poliție într-un bloc comunist foarte atipic cu patru etaje sau trei și care avea un fel de curte interioară, mai drăguț deci decât multe blocuri comuniste. Apartamentul era destul de întunecat și am profitat de bezna aia ca să-mi fac indirect coming out-ul la soră-mea care știa de ani de zile că sunt gay. Indirect pentru nu i-am zis, ci mi-am chemat acolo un fel de prim partener, îi spun așa că aia nu a fost relație.

Deși prin prisma judecății, el fiind mai hipster, ar merita să-i dedic Prima Iubire de la Andre, îi voi dedica lui și cartierului Berceni piesa Magic Position de la Patrick Wolf care mă leagă în memorie de el.

Am mai stat foarte scurt în Cotroceni, 13 Septembrie, Titan, 1 Mai, Gara de Nord, așa că lor le dedic o piesă care are la bază Pantelimonul. N-o mai auzisem de foarte mulți ani, dar am auzit-o ieri, așa mi-a și venit ideea acestui articol. Eram la coadă la un fel de șaorma persană pe Batiștei și lângă noi a oprit la semafor o mașină din aia mică mică și electrică pe care cred că au voie să o conducă tinerii între 16 și 18 ani, la volanul căreia se afla un domn roșcat cu o alură foarte inocentă și care bubuia piesa De Cartier a celor de la BUG Mafia cu Adriana Vlad. Din est până în vest, iubește-ți cartierul. Din nord până în sud, iubește-ți cartierul.

Primul meu contact serios cu Bucureștiul postdecembrist a fost în 2000 când am venit să-mi vizitez niște prieteni. M-au luat de la gară și m-au dus la ei în Prelungirea Ghencea care la vremea respectivă era una dintre favelele din Rio de Janeiro. M-am speriat. A doua zi m-au dus să văd proaspăt deschisul Mall Vitan, un monument al opulenței și victoriilor financiare, cu o fântână arteziană imensă în mijloc. Am rămas prost, m-am simțit de la Rio la New York. Fiind două senzații atât de opuse, le voi dedica Lorde cu Tennis Court. 

My Heart Will Go On prin centru

Nu întâmplător am lăsat la final marea mea iubire, centrul. Am stat pe Bulevardul Unirii de trei ori, la Universitate de două ori și pe Calea Victoriei o dată și în fiecare din locurile alea m-am simțit ca în toate celelalte locuri din București, adică și bine și groaznic, dar, hei, centrul Bucureștiului e inima orașului și la inimă vrem cu toții să ajungem la inimă.

Și cum toate relațiile mele cu locurile în care am stat au fost ca niște vapoare care s-au scufundat ca să mă învețe să înot, n-am cum să nu aloc centrului Bucureștiului My Heart Will Go On a lui Celine Dion, ceea ce vă doresc și dumneavoastră, să vă meargă inima mai repete decât mintea, ca să ajungă înaintea dumneavoastră în casele în care vă mutați. Și sunteți mai mult decât bineveniți să lăsați într-un comentariu ce piesă vă leagă și de ce cartier.

Doamne ajută și Doamne ferește, că cel mai bine în inimă se locuiește. Oricum, concluzia pertinentă a acestui articol, pentru mine zic, e să nu mai fim săraci și să avem vilele noastre. Adișorul de la Oborul.

Tot Teleșpan, mai jos:

•  Ce spune piața imobiliară din București pentru cei care caută chirie
• Am visat că am mers cu metroul din București până la Aeroportul Otopeni
• Detaliul important din finala Insula Iubirii care le-a scăpat tuturor