BAZAR

Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti, între 6 şi 9 octombrie. Unde vor avea loc EVENIMENTE

Zece evenimente fac parte din programul ediţiei de anul acesta, a cărei temă este „Celălalt/ Migraţie”, între acestea numărându-se spectacole de teatru şi un tur ghidat performativ. Spectacole din Marea Britanie, SUA, Germania şi România vor fi prezentate în cadrul festivalului.

Curatoarea platformei, criticul de teatru Cristina Modreanu, a ales această temă care afectează întreaga Europă şi a selectat cele mai reprezentative producţii şi prezentări care o dezbat.

Platforma va începe la Arcub Gabroveni pe 6 octombrie, de la ora 19.00, cu spectacolul „Monoloage din azil”, text şi regie Michael Ruf, producţie a Heimathafen Neukolln, Berlin, Germania – reprezentaţie în limba germană, cu supratitrare în română şi engleză.

Spectacolul radiofonic live „MIGRAAAANŢI sau Prea suntem mulţi în aceeaşi barcă”, de Matei Vişniec, adaptare de Mihai Lungeanu, va fi prezentat în prima zi a evenimentului, tot la sediul Arcub.

Turul ghidat performativ „Harta senzorială a Bucureştiului”, producţie a Asociaţiei Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), România, va avea loc la staţia de metrou Eroii Revoluţiei, pe 7 octombrie, la ora 19.00.

Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi ARPAS prezintă Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti #3 (PITB).

Biletele pentru spectacolele din cadrul PITB #3 sunt puse în vânzare la casa de bilete a Arcub, în reţeaua agenţiilor Eurolines şi Tui Travel Center, BiletFan, Librăria Mihai Eminescu, punctul de vânzare bilet.ro de la Palatul Copiilor, Teatrul Elisabeta şi online.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button