Planul de reorganizare a Oltchim va include vânzarea companiei

de:
20 ian. 2015
0 Afișari
Planul de reorganizare a Oltchim va include vânzarea companiei

„Strategia de reorganizare care va fi supusă aprobării creditorilor presupune îmbunătăţirea în continuare a rezultatelor economico – financiare, consolidarea şi păstrarea echilibrului financiar al OLTCHIM precum şi vânzarea OLTCHIM SA către un cumpărător eligibil”, arată compania, într-un comunicat transmis Bursei, citat de Mediafax.

Pentru îmbunătăţirea rezultatelor financiare, compania vizează investiţii tehnologice care să ducă la reducerea consumului de energie. Totodată, dacă vor fi atrase alte surse de finanţare Oltchim va reporni noi instalaţii, potrivit comunicatului.

Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat, cel mai recent anul trecut, din lipsă de oferte.

Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013.

RomInsolv şi BDO Business Restructuring, administratorii judiciari, vor prezenta în luna februarie planul de reorganizare a companiei, care urmează să fie aprobat în martie.

Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar şi reducerii preţurilor la ţiţei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani.

Cookies